HRABOR subst. < sl. χpaвъpъ „luptător” (cu sens de viteaz), epitet atribuit, pentru fapte eroice, unor boieri, în sec. XIV -XV, cînd termenul vitez își păstra sensul originar miles aulae „cavaler”, „curtean”. 1. Hrabor (Dm; Sd XXIV); – Giurgea (16 A I 80); sau Harabor scris și Hîrbor (C Bog); Hrăboru t. (AO XVI); Hrăburul s., olt. (AO XI 312). 2. Cu altă transcriere a lui r vocalic: a) Hărbar/ul (16 BII 235) și -iu (Ard); b) Hîrbor, mold. (17 A IV 416); – Maxim (16 A II 139); c) Harabor (Dm); Hărăboru t. (AO XIX 100); d) Horbor, C-tin, mold. (RI228); e) prob. Hărăboi, Drag. (B Cr 75) prin cont. cu tărăboi.