horpoti vi [At: BUGNARIU, N. / Pzi: ~tesc / E: horp] 1-2 (Reg) A horpăi (1-2).

horpoti, horpotesc, vb. tranz. – (reg.) A sorbi, a mânca zgomotos: „Că de când tot stărostești / Multe blide horpotești” (Bilțiu, 1990: 83). – Cf. horpăi (< horp „imită zgomotul făcut de cineva care soarbe” + suf. -ăi) (MDA).

horpoti, horpotesc, vb. tranz. – A sorbi, a mânca zgomotos: „Că de când tot stărostești / Multe blide horpotești” (Bilțiu 1990: 83). – Cf. horpăi (< horp „imită zgomotul făcut de cineva care soarbe” + -ăi).