2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

horcănit sn vz horcăit

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi.

horcăi vi [At: PANN, E. II, 49/2 / V: ~coi, ~coni, (rar) horăcăi, ~ăni / Pzi: hor~, (rar) ~esc / E: horc + -ăi] 1 (D. oameni) A avea respirația grea a celui aflat în agonie Si: a hârcâi (3), a horăi (1), a horcoti (1), a horogi (1), a hrocoti (1), a hropoti (1). 2 (Reg) A sforăi. 3 (Reg; d. intestine; îf horcoî) A chiorăi (1).

orcăi1[1] v vz horcăi

  1. Variantă neconsemnată de definiția principală — LauraGellner

orcăni[1] v vz horcăi

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A hîrîi în timpul respirației; a hîrcîi. Răniții gemeau, strigau. Unul, întors pe o parte, horcăia, cu capul pe marginea căruței. CAMILAR, N. I 42. Horcăia și din cînd în cînd izbucnea într-un muget de vită înjunghiată. BART, E. 255. [Calul] se rostogoli pe o parte, horcăi de cîteva ori și rămase întins, zbătîndu-se încet. GÎRLEANU, L. 36. ◊ Fig. Motoarele horcăiau, claxoanele răsunau. CAMILAR, N. II 452. Ca un moșneag în agonie, motorul horcăie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 22. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică strigătul) A spune, a striga (ceva) cu respirația întretăiată de horcăieli. Ostașul, scăpat, din strînsoare, a horcăit o încercare de strigăt. POPA, V. 77. 2. A sforăi, a horăi. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. ISPIRESCU, L. 370. Polițaiul horcăie cu capul pe masă. CARAGIALE, M. 281. – Variantă: horcăní (DELAVRANCEA, S. 245) vb. IV.

A HORCĂÍ hórcăi intranz. 1) (despre muribunzi) A scoate sunete aspre, caracteristice, cauzate de mari dificultăți în respirație. 2) rar A produce sunete caracteristice în timpul somnului; a sforăi. /Onomat.

horcăì v. 1. a răsufla greu și cu un sgomot particular (se zice mai ales de muribunzi); 2. a sforăi tare. [Onomatopee].

hórcăĭ și hî́rcîĭ v. intr. (vsl. *hŭrhati și hrakati, bg. hŭrkam, sîrb. hrkati, rkati, rut. harkotiti, rus. hórkatĭ și hrákatĭ, cam a. î., krĭúkatĭ, a grohăi, fýrkatĭ, a sforăi; ung. korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi, horkintani, a-țĭ da sufletu, hörögni, höregni, a horcăi. V. cîrceag, harhat, hraconit și rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și horcotesc (după rut.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

horcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăiá; conj. prez. 3 să hórcăie

horcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăía

horcăi (ind. prez. 1 sg. horcăi, 3 sg. și pl. horcăie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HORCĂÍ vb. a hârcâi, a hârâi.

arată toate definițiile

Intrare: horcănit
horcănit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: horcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • horcăi
  • horcăire
  • horcăit
  • horcăitu‑
  • horcăind
  • horcăindu‑
singular plural
  • horcăie
  • horcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horcăi
(să)
  • horcăi
  • horcăiam
  • horcăii
  • horcăisem
a II-a (tu)
  • horcăi
(să)
  • horcăi
  • horcăiai
  • horcăiși
  • horcăiseși
a III-a (el, ea)
  • horcăie
(să)
  • horcăie
  • horcăia
  • horcăi
  • horcăise
plural I (noi)
  • horcăim
(să)
  • horcăim
  • horcăiam
  • horcăirăm
  • horcăiserăm
  • horcăisem
a II-a (voi)
  • horcăiți
(să)
  • horcăiți
  • horcăiați
  • horcăirăți
  • horcăiserăți
  • horcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • horcăie
(să)
  • horcăie
  • horcăiau
  • horcăi
  • horcăiseră
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • horcăni
  • horcănire
  • horcănit
  • horcănitu‑
  • horcănind
  • horcănindu‑
singular plural
  • horcăne
  • horcăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horcăn
(să)
  • horcăn
  • horcăneam
  • horcănii
  • horcănisem
a II-a (tu)
  • horcăni
(să)
  • horcăni
  • horcăneai
  • horcăniși
  • horcăniseși
a III-a (el, ea)
  • horcăne
(să)
  • horcăne
  • horcănea
  • horcăni
  • horcănise
plural I (noi)
  • horcănim
(să)
  • horcănim
  • horcăneam
  • horcănirăm
  • horcăniserăm
  • horcănisem
a II-a (voi)
  • horcăniți
(să)
  • horcăniți
  • horcăneați
  • horcănirăți
  • horcăniserăți
  • horcăniseți
a III-a (ei, ele)
  • horcăne
(să)
  • horcăne
  • horcăneau
  • horcăni
  • horcăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

horcăi horcăni

  • 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: hârcâi hârâi attach_file 5 exemple
    exemple
    • Răniții gemeau, strigau. Unul, întors pe o parte, horcăia, cu capul pe marginea căruței. CAMILAR, N. I 42.
      surse: DLRLC
    • Horcăia și din cînd în cînd izbucnea într-un muget de vită înjunghiată. BART, E. 255.
      surse: DLRLC
    • [Calul] se rostogoli pe o parte, horcăi de cîteva ori și rămase întins, zbătîndu-se încet. GÎRLEANU, L. 36.
      surse: DLRLC
    • figurat Motoarele horcăiau, claxoanele răsunau. CAMILAR, N. II 452.
      surse: DLRLC
    • figurat Ca un moșneag în agonie, motorul horcăie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 22.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv rar A spune, a striga (ceva) cu respirația întretăiată de horcăieli.
      exemple
      • Ostașul, scăpat din strînsoare, a horcăit o încercare de strigăt. POPA, V. 77.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76.
      surse: DLRLC
    • Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. ISPIRESCU, L. 370.
      surse: DLRLC
    • Polițaiul horcăie cu capul pe masă. CARAGIALE, M. 281.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Horc + sufix -ăi.
    surse: DEX '98 DEX '09