HOPAI interj. v. hop.

hopai i vz hop

HOPAI interj. V. hop.

HOPAI interj. v. hop¹.

HOP, (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână a) unui lucru. Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. (Fam.) Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

HOPA interj. v. hop.

hăpa i vz hop

hop [At: ȚICHINDEAL, F. 199/20 / V: hăpa, ~a, ~ai, hup, hupa, up / Pl: ~uri sn / E: fo] 1-3 i (Șîc ~ai-dupai, ~ai-țupai) Exclamație care însoțește (o săritură peste un obstacol,) (ridicarea unei greutăți sau) căderea, scăparea ori aruncarea unui obiect din mână Si: hopâc (1-3). 4 i (În chiuituri la un dans popular; are; îc) ~zup, ~ țup(a), ~ lupa, ~ai-da Exclamație care subliniază un salt sau altă figură de virtuozitate. 5 i (Fam) îndemn adresat unei persoane (în vârstă) pentru a face efortul de a urca. 6 Îndemn adresat copiilor mici pentru a se ridica în picioare. 7 i (Fam; îlav) ~ așa Îndemn adresat copiilor mici când îi săltăm pe genunchi sau îi ridicăm în brațe. 8-9 i (Cu valoare verbală) Exclamație care exprimă surpriza față de (sosirea cuiva sau) alt eveniment neașteptat. 10 i (Cu valoare verbală) Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută. 11 i (Îf hopa) Îndemn adresat copiilor mici pentru a se așeza. 12 i (Îe) ~ de (sau într-)o parte Țicnit. 13 i (Îe) ~ odată Hop (9). 14 i (Îf hup! up!) Strigăt vânătoresc Cf hep! hep! 15 av Deodată. 16 sn Salt. 17 sn Obstacol pe un drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). 18 sn Ridicătură de pământ asemănătoare unui prag. 19 sn (Fig) Dificultate. 20 sn Săritură a unui vehicul peste un obstacol. 21 sf (Cor; îf hupa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 22 Melodie după care se execută acest dans. 23 (Îc) ~a(i)-Mitică Păpușă din celuloid care revine întotdeauna la poziție verticală, pentru că are centrul de greutate situat la bază.

hopa i vz hop

hopaie sf [At: MAT. FOLK. 1602 / Pl: hopăi / E: pbl ctm hop + văpaie] (Reg) Flacără.

hopăi [At: LB / V: hup~ / Pzi: ~esc și ho~ / E: hop + -ăi] (Reg) 1 vz A sări. 2 vi A urca. 3 vi A striga „hop” (săltând). 4 vi A chiui la dans Cf hop (4). 5 vtf A ridica ceva.

hup i vz hop

hupa i vz hop

hupăi v vz hopăi

op³ i vz hop

opa i vz hop

HOP (I) interj., (II) hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

HOPA interj. V. hop.

HOP¹ interj. (Și în forma hopa) 1. Exclamație care însoțește diferite gesturi sau mișcări. a) Însoțește o săritură peste un obstacol sau o săltare (la joc, mai ales în chiuituri). Sai... pe ici, pe crucea căruței. Ho... pa! Ia, acum te văd și eu că ești voinică. CREANGĂ, P. 123. Hop! leliță, lelișoară, Păsărica mea ușoară, Tot gîndesc și iar gîndesc Că pe cine să iubesc? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. Nu zice hop pînă n-ai sărit (= nu te bucura pînă nu vezi sfîrșitul). ◊ (Numai în forma hopa, urmat de «țupa») Hopa-țupa, Danilache! Haide, taică, hopa-țupa! CARAGIALE, S. 44. Hopa-țupa, țupa-lupa, Amîndoi cîntam, Hopa-țupa, țupa-lupa, Rîdeam și giucam. ALECSANDRI, T. 5. b) (Mai ales în forma hopa) Însoțește (ca îndemn) o ridicare a unei greutăți mari. Din lopeți și chingi fac targa, Pun pe ea mantalele. – La ostaș, ostaș ia seama. – Hopa! mergem, dragule. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/4. ♦ (Uneori urmat de «așa») Exclamație care însoțește ridicarea în brațe sau săltarea (în sus sau pe genunchi) a unui copil. c) Însoțește o cădere, o aruncare sau o scăpare (din mînă) a unui lucru. Numai ce, hop! cade pe ea o cioară. ȘEZ. III 187. 2. (Cu valoare de verb, este rostită la sosirea pe neașteptate a cuiva; și în forma hup) Iată că vine. Cînd să mă descurc din greutatea lanțului, hop și forhaierul (= artificierul) Noe. DAVIDOGLU, M. 22. Hup și altul. L-am închis pe prostu cu Ioana țiganca! Ha, ha, ha... ALECSANDRI, T. 356. ♦ Exclamație care însoțește o întîmplare neașteptată. Auzi, nătărăii! pentru că mi-e drag să șed la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. NEGRUZZI, S. III 15. 3. Exprimă o surpriză (mai ales neplăcută). Taman oprisem caii să mai răsufle, cînd, hopa, ne pomenim cu unul gras, al dracului, că vine la noi. PREDA, Î. 82. Hopa!... Ne-au luat-o alții înainte. STANCU, D. 189. – Variante: hopa, hopai (la TDRG), hup interj.

HOPA interj. v. hop¹.

HOP¹ interj. 1) (se folosește, uneori repetat, în timpul săriturii peste un obstacol sau în timpul jocului). 2) (se folosește ca exclamație când cineva sosește pe neașteptate). /Onomat.

A HOPĂI hopăi intranz. A se mișca în ritm de dans, săltând (și strigând „hop-hop”); a dansa zgomotos. /Din hop

hop int. exprimă sgomotul săririi: hop așa! ║ n. 1. săritură peste o adâncime periculoasă; 2. adâncime sau șanț greu de trecut: încălecați și luați seama la hopuri NEGR.; 3. fig. greutate, piedică: mai avem încă un hop ISP. [Onomatopee].

hop-de-o-parte m. desmetic, nebun: un soiu de hop-de-o-parte cu portul și cu gândul AL.

hopa! int. hop: a zis hopa și a sărit groapa PANN.

hup! int. V. hop: hup și altul. AL.

hop, interj. care arată huĭetu săririĭ saŭ sosiriĭ: Hop! Am sărit șanțu! Hop! Am sosit și eŭ! Hop și eŭ! Nu pot face nimic, că hop și tu! S. n., pl. urĭ, 1. Accident de teren pe drum: căruța se saltă și se clatină la hopurĭ (V. șoavă); 2. Fig. Dificultate de învins: am trecut și acest hop! 3. Fc. Horă („țopăĭală”). V. clacă.

hópa și hópaĭ interj. maĭ amplă de cît hop și care arată sărirea, rîdicarea, suirea: Hopa! M’am sculat! În unire cu țupa și țupaĭ arată sărirea saŭ dansarea continuă: hopaĭ, țupaĭ, ursule! (zic și Turciĭ hoppala!). V. opa.

hópăĭ, a -í v. intr. (d. hop). Țopăĭ. – Și hupăĭ (?)

húpăĭ, V. hopăĭ.

ópa, interj. care arată scularea și care se întrebuințează în limba copiilor cînd încep a vorbi. V. hop, hopa.

hop/hopa interj.

+hop-țop interj.

hopăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hopăi, 3 hopăie, imperf. 1 hopăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hopăi, 3 să hopăie

hop¹/hopa interj.

hopăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hopăie, imperf. 3 sg. hopăia; conj. prez. 3 să hopăie

hop/hopa interj.

hopăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hopăie, imperf. 3 sg. hopăia

HOPĂI vb. v. sălta, sări, țopăi.

hopăi vb. v. SĂLTA. SĂRI. ȚOPĂI.

hop interj. – Exprimă efortul de a sări sau de a ridica o greutate; servește ca îndemn în aceste împrejurări. – Var. hopa(i). Mr. hop. Creație expresivă, cf. alb. hop, germ. hopsen, engl. to hop, tc. hoppaha (după Graur, GS, VI, 330, tc. este etimon al rom. hop așa). – Der. hop, s. n. (salt, săritură; obstacol, groapă; dificultate, neplăcere); hopăi, vb. (a sări, a țopăi); hopină, s. f. (denivelare, groapă); hopuros, adj. (plin de gropi). – Cf. țop.

hopaie s.f. (reg.) flacără.

hopaie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea, 1924, I: 164). – Contam. dintre hop și văpaie (cf. alb. vapë) (MDA).

hopăi, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + suf. -ăi (Scriban, DEX, MDA).

hopaie, hopăi, s.f. – Văpaie, strălucire: „Văd casa săracului / Din mijlocul raiului, / Din hopaia binelui” (Bârlea 1924 I: 164). – Cf. văpaie (cf. alb. vapë).

hopăi, hopăiesc, (hopălui), vb. tranz. – 1. A sări, a sălta, a juca. 2. A cerne; a scutura vasul în așa fel încât conținutul să fie amestecat și să sară hoaspele, pleava. – Din hop, hopa „exclamație care însoțește o săritură” (onomatopee) + -ăi.