hodoronc i vz hodorog¹

HODORONC interj. v. hodorog¹.

HODORONC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unor obiecte tari și voluminoase). ◊ ~-tronc se folosește când se întâmplă un lucru neașteptat sau când cineva spune o vorbă nepotrivită. /Onomat.

hodoronc! int. exprimă sunetul unui lucru ce cade cu vuet: hodoronc tronc! ║ n. flecărie continuă: întrun veșnic hodoronc Al. [V. hodorog].

hodorónc saŭ hodorónc trónc (d. a hodorogi și infl. de tronc) interj. care arată căderea unuĭ lucru greŭ care se rostogolește: De odată aud „hodoronc tronc”! Ce era? Căzuse dulapu cu toate oalele! Arată și surpriza din cauza uneĭ vorbe nepotrivite, ca și tronc singur: Hodoronc tronc! Mult te-aĭ gîndit pîn’aĭ vorbit? S. n. Hodorogeală, flecărire continuă: a o duce tot într’un hodoronc.

hodorog¹ i [At: CREANGĂ, P. 34 / V: ~ob, ~sc, ~nc, odoronc / E: fo] Cuvânt care imită un: 1 Zgomot produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari. 2 Zgomot al mersului zdruncinat al unui vehicul (defect). 3 Zgomot produs de funcționarea unui mecanism (stricat).

hodorosc i vz hodoronc¹

HODOROG¹ interj. (Și în forma hodoronc) Onomatopee care redă zgomotul produs de căderea sau ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul pe un drum rău etc. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. Deodată, numai ce hodorog! leagănul cu piatra, jos. ȘEZ. II 54. ◊ (În corelație cu «tronc», exprimă o izbitură sau începutul, alteori sfîrșitul unei căderi) Și boii, spărieți, pornesc ca niște zmei; Însă deodată hodoronc! Dăm într-un șanț cu toții tronc! ALECSANDRI, T. I 351. Vai de tine! de trăsură! De voiești primblare... tronc? Dinții toți îți sar din gură Într-un veșnic hodoronc! id. ib. 149. ◊ Expr. Hodoronc- (sau, rar, hodorog-)tronc, se spune cînd cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau spune o vorbă deplasată. Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. DELAVRANCEA, la TDRG. Îmi istorisi un amor al lui, un fel de nuvelă nesărată și banală, care se isprăvea printr-un «Adio» ce cădea așa, hodoronc-tronc, fără nici un motiv. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Trîntește vorba Hodorog-tronc ca o roată. PANN, P. V. I 9. – Variantă: hodoronc interj.

HODOROG¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la căderea unui obiect tare și voluminos) [Var. hodoronc] /Onomat.

hodorog! int. exprimă sgomotul ce fac lucrurile învechite: hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo... carul se strică CR. ║ n. V. hodoroagă. [Onomatopee].

hodoronc interj.

!hodoronc interj.

hodoronc v. hodorog

hodorog/hodoronc interj.

hodoronc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar); hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s. n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlțîi).