hladnic sn [At: (a. 1668) URICARIUL, XXV, 275-276 / Pl: nct / E: nct] (Înv, csnp) Răchitiș sau loc umbros lângă un râu.

hládnic, V. vladnic.

vladnic¹ [At: (a. 1668) URICARIUL XXV, 275 / V: (înv) hlabn~, hl~, hlavn~, ~abn~, ~amnec, ~amn~, ~an~, ~atn~, ~avn~, (reg) hlamn~ / Pl: ~ice / E: ns cf vsl владнъ] 1 sn (Mol; înv) Teren umed (acoperit cu iarbă), de obicei pe malul unei ape curgătoare. 2 sn (Reg; îf hlamnic) Mocirlă. 3 a Care conține multă apă. 4 sn (Mol) Baltă (1). 5 sn (Mol) Lac (mare).

vladnic², ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 183 / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf vsl владни] (Înv) 1 Mare¹. 2 Rezistent.

vladnic¹ s.n. 1 (înv., reg.) Teren umed (acoperit cu iarbă), de obicei pe malul unei ape curgătoare. Am miluit pe giupăneasa a lui Albotă... cu un vladnic de cătră Vlădeni, pe Jijia cea veche (DOC.). 2 (reg.) Baltă; lac (mare). • pl. -ce. /cf. sl. veche владникъ.

vladnic², -ă adj. (înv.) Care este puternic, solid, rezistent. Brazda vladnică a Troianului (ODOB.). • pl. -ci, -ce. /cf. sl. veche владни „putere”.

vládnic, -ă adj. (vsl. vladĭnŭ, puternic, d. vlasti-vladon, a porunci. V. vlădică). Vechĭ. Foarte mare: brazdă vladnică. S. n., pl. e. Lac mare (numele unuĭ lac între Ĭașĭ și Unghenĭ. Btș. (vlánic). Șes pe deal: am semănat grîŭ pe vlanic. – Și hládnic s. n.

hladnic, hladnice, s.n. (reg., înv.) teren, bucată de pământ lângă un râu, cu multă răchită și arbuști; răchitiș.