HIPERURBANISM, (2) hiperurbanisme, s. n. 1. Hipercorectitudine. 2. Formă de hiperurbanism (1). – Din fr. hyperurbanisme.

hiperurbanism sn [At: DA ms / S și: (înv) hyp~ / Pl: ~e / E: fr hyperurbanisme] 1 Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii incorecte, datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară Cf hipercorectitudine. 2 Formă care rezultă din acest fenomen.

HIPERURBANISM, hiperurbanisme, s. n. Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii necorecte, datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară; formă care rezultă din acest fenomen. – Din fr. hyperurbanisme.

HIPERURBANISM, hiperurbanisme, s. n. Schimbare adusă pronunțării unui cuvînt pentru a-i da o formă pe care vorbitorul, judecînd printr-o greșită analogie, o crede mai literară. Pronunțarea greșită «piftea» în loc de «chiftea» este un hiperurbanism.

HIPERURBANISM s.n. Schimbare a formei corecte a unui cuvînt datorită unei analogii greșite și din dorința de a-l face să aibă un aspect mai literar; hipercorectitudine. [< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper – în exces, lat. urbs – oraș].

HIPERURBANISM s. n. schimbare a formei corecte a unui cuvânt datorită unei analogii greșite și din dorința de a-l face să aibă un aspect mai literar; formă care rezultă din această schimbare. (< fr. hyperurbanisme)

HIPERURBANISM ~e n. 1) Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii necorecte, datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară. 2) Formă care rezultă din acest fenomen. /<fr. hyperurbanisme

hiperurbanism (desp. -pe-rur-/-per-ur-) s. n., (forme) pl. hiperurbanisme

!hiperurbanism (-pe-rur-/-per-ur-) s. n., (forme) pl. hiperurbanisme

hiperurbanism s. n. (sil. mf. -per-), pl. hiperurbanisme

iperurbanism.

HIPERURBANISM s. (LINGV.) hipercorectitudine, formă hipercorectă.

HIPERURBANISM s. n. (< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper „în exces” + lat. urbs „oraș”): 1. fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii necorecte datorită intenției vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă neliterară (v. hipercorectitudine). 2. formă rezultată din acest fenomen (formă hipercorectă): piftea în loc de chiftea (cum e corect), devorța, teribel, triveal, coraj, foncționar, foncție, poblic, docoment, famelie, ficsonomie, arfivă, ezirciț, dicorație, dipotat, procoror etc.