20 de definiții pentru hiat / hiatus

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HIAT, hiaturi, s. n. 1. Întâlnire a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2. Fig. Discontinuitate, pauză, întrerupere, gol. [Pr.: hi-at.Var.: hiatus s. n.] – Din fr., lat. hiatus.

HIAT, hiaturi, s. n. 1. Întâlnire a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2. Fig. Discontinuitate, pauză, întrerupere, gol. [Pr.: hi-at.Var.: hiatus s. n.] – Din fr., lat. hiatus.

hiat sn [At: MAIORESCU, CR. III, 206 / V: ~us / P: hi-at / Pl: ~uri / E: fr, lat hiatus] 1 (Fon) Întâlnire a două vocale care nu formează un diftong, ci sunt pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt fie din cuvinte diferite. 2 (Atm) Spațiu sau deschidere marcată într-o structură unică. 3 (Fig) Pauză. 4 (Fig) Discontinuitate.

HIAT, hiaturi, s. n. Întîlnire (fără a forma diftong) a două vocale, dintre care una la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau al silabei următoare. Sistemul fonetic al limbii romîne nu îngăduie, în general, prezența hiatului. IORDAN, L. R. 204. – Pronunțat: hi-at.

HIAT s.n. 1. Întîlnire a două vocale care nu formează un diftong (așezate una la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau al silabei următoare). 2. (Anat.) Spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. ♦ Pauză, gol. [Pron. hi-at, var. hiatus s.n. / < fr. hiatus, lat. hiatus, cf. hiare – a căsca].

HIAT s. n. 1. întâlnire a două vocale din același cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong. 2. (anat.) spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. 3. lacună într-o lucrare; întrerupere. ◊ moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol. (< fr., lat. hiatus)

HIAT ~uri n. 1) Fenomen fonetic constând în întâlnirea a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, fie în interiorul unui cuvânt, fie între două cuvinte alăturate. 2) Lipsă de continuitate între două fenomene; întrerupere; discontinuitate. /<fr., lat. hiatus

hiat n. sunet neplăcut produs (în poezie) prin întâlnirea a două vocale.

*hiát n., pl. e (lat. hiatus, d. hiare, a ținea gura deschisă. V. adint, casc, dehiscent, haos). Gram. Întîlnire a doŭă vocale, ca: a o aduce. – Unele limbĭ evită hiatu, maĭ ales în poezie, considerîndu-l ca neplăcut urechiĭ. L. rom. îl tolerează foarte mult.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hiat (lingv.) s. n., pl. hiaturi

+hiatus (discontinuitate) (desp. hi-a-) s. n., pl. hiatusuri

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

HIAT s. n. (< fr. hiatus, lat. hiatus „deschizătură” < hiare „a căsca”): întâlnire a două vocale, care fac parte din silabe diferite, fie în același cuvânt, fie în două cuvinte alăturate, ca de exemplu ă și i în găină, a și u în maurii, o și o în cooperator, e și e în orhidee, a și i în hain, u și a în nuanță, a și a în a auzit, e și e în e elegant, o și o în o operație, u și u în cu unul etc. În limba română există tendința de a elimina h. prin eliziune (ca în exemplele: nu am > n-am, nu întreabă > nu-ntreabă, cu un > c-un, cu o> c-o etc.) sau prin contracție (ca în exemplele: de atunci > de-atunci, pe afară > pe-afară etc.).

hiatus, (engl.= hiatus), → lacună stratigrafică.

Intrare: hiat / hiatus
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hiat
  • hiatul
  • hiatu‑
plural
  • hiaturi
  • hiaturile
genitiv-dativ singular
  • hiat
  • hiatului
plural
  • hiaturi
  • hiaturilor
vocativ singular
plural
  • silabație: hi-a-tus info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hiatus
  • hiatusul
  • hiatusu‑
plural
  • hiatusuri
  • hiatusurile
genitiv-dativ singular
  • hiatus
  • hiatusului
plural
  • hiatusuri
  • hiatusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hiat, hiaturi / hiatus, hiatusurisubstantiv neutru

  • 1. Întâlnire a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt, fie din cuvinte diferite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Sistemul fonetic al limbii romîne nu îngăduie, în general, prezența hiatului. IORDAN, L. R. 204. DLRLC
  • 2. anatomie Spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. DN
  • 3. Lacună într-o lucrare. MDN '00
    sinonime: întrerupere
    • 3.1. Moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală. MDN '00
  • 4. figurat Discontinuitate, gol, pauză, întrerupere. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.