eteronimie sf vz heteronimie

ETERONIMIE s.f. (Lingv.) Folosire a unor perechi de cuvinte din radicale diferite, cuvinte în general moștenite, mai rar împrumutate. [Var. heteronimie s.f. / < fr. hétéronimie, cf. gr. heteros – diferit, onoma – nume].

heteronimie sf [At: DN³ / V: et~ / Pl: ~ii / E: fr hétéronymie] 1 Caracteristică a unei opere literare de a fi publicată sub numele (real al) altui autor. 2 Caracteristică a unui autor de a publica sub numele altui autor.

HETERONIMIE s.f. v. eteronimie.

HETERONIMIE s. f. (lingv.) folosire a unor perechi de cuvinte formate din radicale diferite, cuvinte moștenite sau împrumutate. (< fr. hétéronymie)

ETERONIMIE (HETERONIMIE) s. f. (< fr. hétéronomie, cf. gr. heteros – diferit, onoma – nume): folosire a unor perechi de cuvinte provenite din radicale diferite (cuvinte în general moștenite, mai rar împrumutate).

HETER-, v. HETERO-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini diversificați ca formă și număr; ~adelf (v. -adelf), s. m., făt teratologic alcătuit din doi indivizi, din care parazitul, lipsit de cap, este implantat în epigastrul individului autozit; ~adelfie (v. -adelfie), s. f., dezvoltare inegală a carpelelor aderente; ~adenie (v. -adenie), s. f., anomalie în formarea sau în localizarea țesutului glandular; ~andru (v. -andru), adj., (despre flori) cu stamine de forme și lungimi diferite; ~antie (v. -antie), s. f., stare a florilor cu stamine diferite, la aceeași plantă; ~auxeză (v. -auxeză), s. f., 1. Creștere anormală a unei părți a corpului sau a unui organ. 2. Dezvoltare inegală a organelor vegetale pe laturile opuse; ~odont (v. -odont), adj., s. n. pl., 1. adj., (Despre animale) Care posedă mai multe tipuri de dinți, diferențiați în canini, incisivi, premolari și molari. 2. s. n. pl., Ordin de lamelibranhiate cu dinți diferențiați; ~oic (v. -oic), adj., 1. (Despre microorganisme) Cu ciclul vital succesiv pe diferite plante gazdă. 2. Cu anteridii și oogoane pe filamente deosebite; ~onim (v. -onim), adj., 1. (Despre o operă) Publicat sub alt nume decît cel al autorului. 2. (Despre un autor) Care scrie sub nume diferite; ~onimie (v. -onimie), s. f., folosire a unor perechi de cuvinte din radicale diferite, moștenite sau împrumutate; ~orexie (v. -orexie), s. f., pervertire a gustului la animale.