heli sn vz hei²

HEI², heiuri, s. n. (Reg.) Dependință, acaret. – Din magh. hely „loc”.

HELIO- Element de compunere însemnând „privitor la Soare, la lumina Soarelui”, „care aparține Soarelui”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. hélio-.

hei² sn [At: (a. 1791) IORGA, S. D. XII, 188 / V: heli / Pl: ~uri, ~e / E: mg hely] (Reg; mpl) 1 Loc în jurul casei. 2 (Îe) A fî om cu ~ A fi om cumsecade, gospodar, de cuvânt. 3 Loc (de casă), dependințe etc. în jurul casei. 4 Unelte din gospodărie.

hel sm [At: GORJAN, H. IV, 101/30 / V: ~ă (Pl: ~e) sf / Pl: ~i / E: ngr χέλυ] (Iht; Mun) Țipar.

helă sf vz hel

helio- [At: DA ms / P: ~li-o / E: fr hélio-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (Referitor Ia) Soare. 3 Specific Soarelui. 4 Care provine de Ia Soare. 5 Care aparține Soarelui. 6-7 (De) lumina Soarelui.

HEIURI s. n. pl. (Reg.) Dependințe, acareturi. [Pr.: he-iuri] – Din magh. hely „loc”.

HELIO- Element de compunere care înseamnă „privitor la soare, la lumina soarelui”, „care aparține soarelui” și care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din fr. hélio-.

HEI², heiuri, s. n. (Mold., Transilv., mai ales la pl.) Dependințe, acareturi. Comisul se ridică și intră în umbra care împresura casa, sub streșinile teilor și-ntre heiurile gospodăriei. SADOVEANU, F. J. 62. Mai mergem prin mănăstire, dacă vrați să-i vedeți heiurile. HOGAȘ, DR. 269. Prispa lipită cu lut, ograda largă, din sus de poartă heiurile gospodăriei, de jur împrejur gard de nuiele încununat cu mărăcini. VLAHUȚĂ, O. A. 423.

HEI², heiuri, s. n. (Reg.) Dependințe, acareturi. ♦ Loc de casă; curte. – Magh. hely „loc”.

HEL s. m. Pește migrator, cu corpul asemănător cu al șarpelui (Anguilla anguilla). – Ngr. héli.

HELIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) soare”, „lumină”. [Pron. -li-o-. / < fr. hélio-, cf. gr. helios – soare].

-HELIE elem. heli(o)-.

HELIO- elem. heli(o)-.

HELI(O)-, -HELIE elem. „Soare”, „lumină”. (< fr. héli/o/-, -hélie, cf. gr. helios)

heiuri n. pl. Mold. acareturi în jurul casei. [Cf. ung. HÉLY, loc, spațiu].

1) heĭ n., pl. urĭ (ung. hely, loc.) Mold. Trans. Loc dependent de casă (Vechĭ). Pl. Acareturĭ, dependențe ale caseĭ. V. dichis.

hel m., pl. heĭ și helĭ (ngr. héli, d. vgr. éghelys). Munt. Rar azĭ. Țipar. – Și helă, pl. e.

*helio-, transcrierea latină a grecesculuĭ ῾elio-.

hei² (reg.) s. n., pl. heiuri

hei² (reg.) s. n., pl. heiuri

heiuri s. n. pl. (sg. hei)

HEI s. v. acaret, dependință.

hei s. v. ACARET. DEPENDINȚĂ.

hei (heiuri), s. n. – 1. Teren de construit. – 2. Dependințe, anexe. Mag. hely „loc” (Cihac, II, 723; cf. Gáldi, Dict., 135).

hel (heli), s. m. – (Munt., Trans.) Țipar. – Mr. uhele. Ngr. χέλι, din gr. ἐγχέλυς (DAR).

heli, (heliu), s.n. – (reg.; înv.) Loc, spațiu, punct: „Și Domnezo te-o văzut, / Heli în rai nu ți-o făcut” (Bilțiu, 1990: 43). – Din magh. hely „loc” (MDA).

heli, (heliu), s.n. – Loc: „Și Domnezo te-o văzut, / Heli în rai nu ți-o făcut” (Bilțiu 1990: 43). – Din magh. hely „loc”.

hel, heli, s.m. (reg., înv.) Țipar, fusar.

-HELIE „lumină, radiație solară”. ◊ gr. helios „soare, lumină” > fr. -hélie, germ. id. > rom. -helie.

HELIO- „soare, lumină, radiații solare, solar, însorit”. ◊ gr. helios „soare, lumină” > fr. hélio-, germ. id., engl. id. > rom. helio-. □ ~aeroterapie (v. aero-, v. -terapie), s. f., expunere terapeutică la soare; ~centric (v. -centric), adj., 1. Care are soarele drept centru. 2. Raportat la centrul soarelui; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipar poligrafic adînc și policrom; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre viețuitoare) Care prezintă afinitate pentru lumina solară. 2. (Despre plante) Care crește în regiuni însorite; ~file (v. -fil₂), s. f. pl., frunze periferice însorite din coroana arborilor; ~filie (v. -filie₁), s. f., atracție patologică față de lumina soarelui; ~fite (v. -fit), s. f. pl., fotofite*; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre plante) Care nu suportă lumina solară. 2. adj., s. m. și f., (Persoană) Care suferă de heliofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de lumina solară; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Aparat pentru fotografierea globului solar. 2. Aparat telegrafic optic care utilizează razele solare. 3. Aparat pentru măsurarea puterii calorice a soarelui. 4. Aparat meteorologic care înregistrează perioadele din zi cu timp însorit. 5. Aparat folosit pentru copierea pe hîrtie heliografică, cu ajutorul luminii solare sau artificiale; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu de tipar calcografic, care folosește clișee de cupru, obținute pe cale fotochimică, acoperite cu un strat de granule fine de asfalt. 2. Reproducere în mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 3. Descriere a soarelui; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a soarelui de către unele populații primitive; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiul soarelui; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea diametrului aparent al soarelui și al planetelor; ~nastie (v. -nastie), s. f., fotonastie*; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru afecțiunile provocate de razele soarelui; ~plastie (v. -plastie), s. f., procedeu de gravură fotografică în relief; ~sciofite (v. scio-, v. -fit), s. f. pl., plante adaptate atît pentru regiunile ecologice însorite, cît și pentru cele umbrite; ~scop (v. -scop), s. n., dispozitiv optic care se atașează la o lunetă pentru observarea discului solar; ~stat (v. -stat), s. n., instrument optic folosit pentru a transmite un fascicul de raze solare dintr-o direcție determinată; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință a plantelor de a se îndrepta către o sursă de lumină; sin. heliotropism; ~terapie (v. -terapie₁), s. f., tratament constînd în expunerea directă a corpului la acțiunea razelor solare ultraviolete; ~term (v. -term), adj., (despre lacuri sărate) a cărui suprafață are un strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă; ~termie (v. -termie), s. f., fenomen fizic care constă în păstrarea de către apa unor lacuri sărate a căldurii solare înmagazinate, mai mult decît în regiunile învecinate; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de reproducere tipografică în care se utilizează substanțe coloidale expuse la acțiunea razelor solare; ~trop (v. -trop), s. m. și n., 1. s. m., Plantă exotică ornamentală din familia boraginaceelor, cu frunze ovale și flori mici albăstrui, utilizată în industria parfumului. 2. s. n., Varietate verde sau roșie de calcedonie, cu pete galbene și strălucitoare la soare, din care se fac obiecte ornamentale. 3. s. n., Materie colorantă solubilă în apă, utilizată la vopsitul bumbacului. 4. s. n., Instrument geodezic de semnalizare, format dintr-o oglindă plană care reflectă razele soarelui la o mare distanță; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se orientează în direcția izvorului de lumină; ~tropie (v. -tropie), s. f., tendință a plantelor de a se îndrepta către o sursă de lumină; sin. heliotropism.