haznatar sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 208/33 / V: ~adar, hasn~, hasnăt~, ~năt~, ~nătariu, ~net~ / Pl: ~i / E: tc haznatar] 1 (Înv) Vistier. 2 Persoană care golește haznaua (1) Cf căcănar (1).

HAZNATAR s. m. (Mold, ȚR) Vistier la turci. A: Vezirul..._au si chemat pre haznetarul lui. NECULCE; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; GHEORGACHI; H 1779², 79^r. B: Au trimis un hasnadar al lui împreună cu boiarii la Odriiu. ANON. BRÎNCOV. Variante: hasnadar (ANON. BRÎNCOV.), haznătariu (GHEORGACHI), haznetar (NECULCE). Etimologie: tc. haznedar. Vezi și hazna.

haznatár m. (turc. haznadar și -tar. Cp. cu baĭractar, buhurdar). Vechĭ. Vistier, casier.

hasnatar sm vz haznatar

hasnătar sm vz haznatar

hasnătariu sm vz haznatar

haznadar sm vz haznatar

haznătar sm vz haznatar

haznătariu sm vz haznatar

haznetar sm vz haznatar

HAZNĂTARIU s. m. v. haznatar.

HAZNETAR s. m. v. haznatar.

haznadar m. vistiernicul Sultanului sau al Domnului: ajungând a purta slujba de haznadar BĂLC. [Turc. HAZNADAR].

haznadar, haznadari, s.m. (înv.) vistiernicul (păstrătorul tezaurului) Sultanului sau al domnului.