6 definiții pentru haubiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

haubiță sf [At: URECHE, ap. LET. I, 195/10/ V: hub~ / Pl: ~țe / E: pn haubice] (Mil; înv) Tun cu țeava scurtă și cu calibru mare, destinat a arunca bombele la mari înălțimi.

HAUBIȚĂ s.f. (Mold.) Tun cu țeava scurtă. 80 de puște hușnițe (haubițe). URECHE; cf. PSEUDO-COSTIN. Etimologie: pol. haubice (< germ. H(a)ubitze).

haubíță f., pl. e (pol. haubica, germ. haubitze, mgerm. haubnitze, ceh. houfnice, „obuzier”, apoĭ „obuz”. V. obuz). Vechĭ. Obuzier. – În Trans. hubiță.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

haubíță (haubíțe), s. f. – Piuliță, mojar. Pol. haubice, din germ. Hubitze (DAR). Sec. XVII, înv.

Intrare: haubiță
haubiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haubiță
  • haubița
plural
  • haubițe
  • haubițele
genitiv-dativ singular
  • haubițe
  • haubiței
plural
  • haubițe
  • haubițelor
vocativ singular
plural