hătmănie sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 259/27 / V: hatman~, ~iie / Pl: ~ii / E: hatman + -ie] 1-4 Demnitate de hatman (1, 3, 5, 8). 5-8 Conducere a hatmanului (1, 3, 5, 8). 9 Organ suprem de conducere și organizare a oștirii. 10 Comandă supremă. 11 Minister de război.

HĂTMĂNIE, hătmănii, s. f. (Învechit) 1. (În orînduirea feudală a Moldovei) Demnitate sau rang de hatman (1); puterea sau conducerea hatmanului. ♦ Organ suprem de conducere și organizare al întregii oștiri. Îl orîndui mai întîi sameș la hătmănie. FILIMON, la TDRG. 2. Demnitatea sau rangul de hatman (2). Nu m-aș mira aflînd că se va fi rînduit ceva de cătră capuchehaia măriei-sale, la Țarigrad, pentru hătmănia Ucrainei. SADOVEANU, Z. C. 139. – Variantă: hatmanie (NEGRUZZI, S. I 29) s. f.

HĂTMĂNIE ~i f. ist. 1) Funcția de hatman. 2) Perioada de timp în care un hatman deținea funcția. 3) Sediul hatmanului. 4) Organ de conducere a oștirii. /hatman + suf. ~ie

HĂTMĂNIE s.f. (Mold.) Funcția de hatman. A: Filix consul, precum să numiia pre acele vremi hătmăniile lor. NCL I, 42; cf. CANTEMIR, HR.; NECULCE. // B: Hătmănia țărăi căzăcești. R. POPESCU. Etimologie: hatman + suf. -ie. Vezi și hatman, hătmăni.

hătmănie f. 1. demnitatea de hatman; 2. ministerul de răsboiu: seimenii hătmăniei NEGR.

hătmăníe Mold. Vechĭ. Demnitatea de hatman. Ministeru de războĭ. Poliție.

hatmanie sf vz hătmănie

hătmăniie sf vz hătmănie

HATMANIE s. f. V. hătmănie.

hătmănie s. f., art. hătmănia, g.-d. art. hătmăniei; pl. hătmănii, art. hătmăniile (desp. -ni-i)

hătmănie s. f., art. hătmănia, g.-d. art. hătmăniei; pl. hătmănii, art. hătmăniile

hătmănie s. f., art. hătmănia, g.-d. art. hătmăniei; pl. hătmănii, art. hătmăniile