hata sf [At: (a. 1782) DOC., ap. DA ms / E: tc hata] (Tcî) Pagubă.

hatá f., pl. ale (turc. [d. ar.] hata). Vechĭ. Pagubă, neajuns, stricăcĭune: să nu cadă casa și să facă vre-o hata (într’un act al luĭ Grigore Ghica, de la 1764, în arhiva statuluĭ, Bucureștĭ).

hața i vz haț

hâța i [At: CARAGIALE, N. S. 56 / E: fo] 1 Exprimă o mișcare ritmică, legănată sau întreruptă. 2 Exprimă o mișcare înceată, greoaie.

hâță² sf [At: LIUBA-IANA, M. 4 / Pl: ~țe / E: nct] (Ban) Turmă de 50 până la 100 de porci.

hâță¹ sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~țe / E: hâța] (Reg) 1 Săniuță pentru copii. 2 Sanie mică pentru adus lemne din pădure.

HÎ́ȚA interj. (De obicei repetat; adesea cu valoare de verb) Onomatopee care arată mișcări ritmice repetate, întrerupte sau legănate. Hîța la deal, hîța la vale, hîța spre vremea de sară. SBIERA, P. 319. ♦ Onomatopee care arată o înaintare greoaie, înceată și apăsată. Ursul... Se scoală în picioare Și, hîța! hîța! pînă sus La scorbure se urcă. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ◊ (Cu valoare de adverb) Trebuie să mînăm chestia tot înainte; căci, dacă mergem tot așa hîța, hîța, o vîrîm cu oiștea-n gard. CARAGIALE, S. U. 55.

HÂȚA interj. (se folosește repetat pentru a reda mișcări ritmice, întrerupte sau legănate) /Onomat.

at și hat m. (turc. at, cal; bg. at, hat, armăsar. V. bahmet). L. V. Cal bun saŭ armăsar. Azĭ. Olt. Serbia (hat): împăratu încalecă pe hatu luĭ (N. Pl. Ceaur, 82). – În P. P. hată, pl. e, ĭapă. Și hatoáĭcă, pl. e (Aricescu, 43).

hátă, V. at.

hî́ța-hî́ța, interj. cam ca și huța-huța: copiiĭ cu leagănu toată ziŭa hîța-hîța. V. fîț.

1) hî́ță f., pl. e (var. din fiță). Ban. Olt. Turmă de porcĭ. Mulțime, cîrd: să strînseră ca o hîță bună de ĭepurĭ (NPl. Ceaur. 84).

2) hî́ță f., pl. e (d. hîța-hîța). Trans. Săniuță cu care se joacă copiiĭ.

hấța/hấța-hấța interj.

hâța interj.

hatá, hatále, s.f. (înv.) pagubă, belea, neajuns.

hấță², hấțe, s.f. (reg.) turmă de 50-200 de porci; ciurdă.

hấță¹, hấțe, s.f. (reg.) săniuță; cioaclă.

HATA, Sahachirō (1873-1938), bacteriolog și farmacolog japonez. Prof. univ. la Tōkyō. A introdus (1909, împreună cu P. Ehrlich) salvarsanul în tratamentul sifilisului.