5 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HĂRȚUÍT, -Ă, hărțuiți, -te, adj. Care nu este lăsat în pace, care este tras în toate părțile, care este cicălit, sâcâit, pisat; frământat, neliniștit, agitat. [Var.: hârțuít, -ă adj.] – V. hărțui.

HĂRȚUÍT, -Ă, hărțuiți, -te, adj. Care nu este lăsat în pace, care este tras în toate părțile, care este cicălit, sâcâit, pisat; frământat, neliniștit, agitat. [Var.: hârțuít, -ă adj.] – V. hărțui.

hartoi [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~tui, ~rțui, hăr~, hărtui, hărțui, hârt~ / Pzi: ~esc / E: mg fartolni] 1 vt A face să alunece într-o parte un vehicul (sanie, plută). 2 vr (D. sănii) A aluneca într-o parte. 3 vt A înlătura din drum un vehicul. 4 vt A coti. 5 vr A se răsturna. 6 vr A se feri.

hartoi2 sn [At: I. CR. V, 183 / Pl: ~oaie / E: hartoi] (Reg) Drum situat într-un loc costiș.

hărțui2 [At: BĂLCESCU, M. V. 541 / V: hâr~, ~țăli / Pzi: ~esc / E: harță + -ui] 1 vrr A se lua la luptă Si: a se încăiera. 2 vt A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3 vt A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri Cf a cicăli, a sâcâi. 4 vt (Reg; d. câini) A asmuți. 5 vrr A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva.

hărțuit2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, 7. II, 105 / V: hâr~ / Pl: ~iți, ~e / E: hărțui] 1 Care nu este lăsat în pace Cf cicălit, sâcâit. 2 Cuprins de neliniște. 3 (Reg; d. un câine) Asmuțit2.

hărțuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hărțui] 1 Încăierare. 2-5 Hărțuire (2-5).

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HÂRȚUÍ vb. IV. V. hărțui.

HÂRȚUÍT, -Ă adj. V. hărțuit.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV.

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.

arată toate definițiile

Intrare: hartuit
hartuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hartuit
  • hartuitul
  • hartuitu‑
  • hartui
  • hartuita
plural
  • hartuiți
  • hartuiții
  • hartuite
  • hartuitele
genitiv-dativ singular
  • hartuit
  • hartuitului
  • hartuite
  • hartuitei
plural
  • hartuiți
  • hartuiților
  • hartuite
  • hartuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hartoi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartoi
  • hartoire
  • hartoit
  • hartoitu‑
  • hartoind
  • hartoindu‑
singular plural
  • hartoiește
  • hartoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiesc
  • hartoiam
  • hartoii
  • hartoisem
a II-a (tu)
  • hartoiești
(să)
  • hartoiești
  • hartoiai
  • hartoiși
  • hartoiseși
a III-a (el, ea)
  • hartoiește
(să)
  • hartoiască
  • hartoia
  • hartoi
  • hartoise
plural I (noi)
  • hartoim
(să)
  • hartoim
  • hartoiam
  • hartoirăm
  • hartoiserăm
  • hartoisem
a II-a (voi)
  • hartoiți
(să)
  • hartoiți
  • hartoiați
  • hartoirăți
  • hartoiserăți
  • hartoiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiască
  • hartoiau
  • hartoi
  • hartoiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartui
  • hartuire
  • hartuit
  • hartuitu‑
  • hartuind
  • hartuindu‑
singular plural
  • hartuiește
  • hartuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiesc
  • hartuiam
  • hartuii
  • hartuisem
a II-a (tu)
  • hartuiești
(să)
  • hartuiești
  • hartuiai
  • hartuiși
  • hartuiseși
a III-a (el, ea)
  • hartuiește
(să)
  • hartuiască
  • hartuia
  • hartui
  • hartuise
plural I (noi)
  • hartuim
(să)
  • hartuim
  • hartuiam
  • hartuirăm
  • hartuiserăm
  • hartuisem
a II-a (voi)
  • hartuiți
(să)
  • hartuiți
  • hartuiați
  • hartuirăți
  • hartuiserăți
  • hartuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiască
  • hartuiau
  • hartui
  • hartuiseră
Intrare: hărțui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hărțui
  • hărțuire
  • hărțuit
  • hărțuitu‑
  • hărțuind
  • hărțuindu‑
singular plural
  • hărțuiește
  • hărțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hărțuiesc
(să)
  • hărțuiesc
  • hărțuiam
  • hărțuii
  • hărțuisem
a II-a (tu)
  • hărțuiești
(să)
  • hărțuiești
  • hărțuiai
  • hărțuiși
  • hărțuiseși
a III-a (el, ea)
  • hărțuiește
(să)
  • hărțuiască
  • hărțuia
  • hărțui
  • hărțuise
plural I (noi)
  • hărțuim
(să)
  • hărțuim
  • hărțuiam
  • hărțuirăm
  • hărțuiserăm
  • hărțuisem
a II-a (voi)
  • hărțuiți
(să)
  • hărțuiți
  • hărțuiați
  • hărțuirăți
  • hărțuiserăți
  • hărțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hărțuiesc
(să)
  • hărțuiască
  • hărțuiau
  • hărțui
  • hărțuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hârțui
  • hârțuire
  • hârțuit
  • hârțuitu‑
  • hârțuind
  • hârțuindu‑
singular plural
  • hârțuiește
  • hârțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hârțuiesc
(să)
  • hârțuiesc
  • hârțuiam
  • hârțuii
  • hârțuisem
a II-a (tu)
  • hârțuiești
(să)
  • hârțuiești
  • hârțuiai
  • hârțuiși
  • hârțuiseși
a III-a (el, ea)
  • hârțuiește
(să)
  • hârțuiască
  • hârțuia
  • hârțui
  • hârțuise
plural I (noi)
  • hârțuim
(să)
  • hârțuim
  • hârțuiam
  • hârțuirăm
  • hârțuiserăm
  • hârțuisem
a II-a (voi)
  • hârțuiți
(să)
  • hârțuiți
  • hârțuiați
  • hârțuirăți
  • hârțuiserăți
  • hârțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hârțuiesc
(să)
  • hârțuiască
  • hârțuiau
  • hârțui
  • hârțuiseră
Intrare: hărțuit
hărțuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărțuit
  • hărțuitul
  • hărțuitu‑
  • hărțui
  • hărțuita
plural
  • hărțuiți
  • hărțuiții
  • hărțuite
  • hărțuitele
genitiv-dativ singular
  • hărțuit
  • hărțuitului
  • hărțuite
  • hărțuitei
plural
  • hărțuiți
  • hărțuiților
  • hărțuite
  • hărțuitelor
vocativ singular
plural
hârțuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hârțuit
  • hârțuitul
  • hârțuitu‑
  • hârțui
  • hârțuita
plural
  • hârțuiți
  • hârțuiții
  • hârțuite
  • hârțuitele
genitiv-dativ singular
  • hârțuit
  • hârțuitului
  • hârțuite
  • hârțuitei
plural
  • hârțuiți
  • hârțuiților
  • hârțuite
  • hârțuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hârțuit
hârțuit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hartoi hartui

  • 1. regional A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre sănii) A aluneca într-o parte.
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file un exemplu
      exemple
      • Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163.
        surse: DLRLC

etimologie:

hărțui hârțui

  • 1. tranzitiv A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva.
    exemple
    • ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87.
      surse: DLRLC
    • Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764.
      surse: DLRLC
    • Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încăiera attach_file 3 exemple
    exemple
    • Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192.
      surse: DLRLC
    • Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71.
      surse: DLRLC
    • Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Harță + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

hărțuit hârțuit

etimologie:

  • vezi hărțui
    surse: DEX '98 DEX '09