2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

hartoi [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~tui, ~rțui, hăr~, hărtui, hărțui, hârt~ / Pzi: ~esc / E: mg fartolni] 1 vt A face să alunece într-o parte un vehicul (sanie, plută). 2 vr (D. sănii) A aluneca într-o parte. 3 vt A înlătura din drum un vehicul. 4 vt A coti. 5 vr A se răsturna. 6 vr A se feri.

hartoi2 sn [At: I. CR. V, 183 / Pl: ~oaie / E: hartoi] (Reg) Drum situat într-un loc costiș.

HARTUÍ vb. IV V. hartoi.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV.

A HARTOÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hartoiască. /<ung. hartolni

A SE HARTOÍ se ~iéște intranz. pop. (despre sănii, căruțe etc.) A-și schimba brusc direcția, alunecând într-o parte. /<ung. hartolni

hartoì v. Mold. a cârmi, a da în lături: cu mare greu hartoiește carul într’o parte CR. [V. hart, lature].

hartoĭésc, -uĭésc, V. hărtuĭesc.

hărtuĭésc și hartuĭésc și (Trans. Bucov.) fartuĭésc v. tr. (ung. farolni și fartolni, a aluneca în lăturĭ, infl. de hátralni, a se retrage, a se da la o parte). Cîrmesc făcînd să alunece în lăturĭ partea din apoĭ (a săniiĭ, a caruluĭ, a pluteĭ). V. refl. Pluta hartuindu-se ca o sanie (Vlah. Rom. Pit. 243). – Și hartoĭesc și hîrtóĭ (pers. III -oaĭe). În Ĭal. mă hîrtóĭ, 1. mă daŭ în lăturĭ, 2. mă răstorn (un car), și hărtesc, cîrmesc, mă daŭ în lăturĭ, mă feresc: apucă de proțap și hărtește la dreapta. V. hart 2 și rapeg.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hartoí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 să hartoiáscă

hartoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiésc, imperf. 3 sg. hartoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hartoiáscă

hartoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hartoiesc, conj. hartoiască)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hartói, hartoáie, s.n. (reg., înv.) drum pe o coastă de deal; fărtoaie.

Intrare: hartoit
hartoit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hartoit
  • hartoitul
  • hartoitu‑
  • hartoită
  • hartoita
plural
  • hartoiți
  • hartoiții
  • hartoite
  • hartoitele
genitiv-dativ singular
  • hartoit
  • hartoitului
  • hartoite
  • hartoitei
plural
  • hartoiți
  • hartoiților
  • hartoite
  • hartoitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hartoi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartoi
  • hartoire
  • hartoit
  • hartoitu‑
  • hartoind
  • hartoindu‑
singular plural
  • hartoiește
  • hartoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiesc
  • hartoiam
  • hartoii
  • hartoisem
a II-a (tu)
  • hartoiești
(să)
  • hartoiești
  • hartoiai
  • hartoiși
  • hartoiseși
a III-a (el, ea)
  • hartoiește
(să)
  • hartoiască
  • hartoia
  • hartoi
  • hartoise
plural I (noi)
  • hartoim
(să)
  • hartoim
  • hartoiam
  • hartoirăm
  • hartoiserăm
  • hartoisem
a II-a (voi)
  • hartoiți
(să)
  • hartoiți
  • hartoiați
  • hartoirăți
  • hartoiserăți
  • hartoiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiască
  • hartoiau
  • hartoi
  • hartoiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartui
  • hartuire
  • hartuit
  • hartuitu‑
  • hartuind
  • hartuindu‑
singular plural
  • hartuiește
  • hartuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiesc
  • hartuiam
  • hartuii
  • hartuisem
a II-a (tu)
  • hartuiești
(să)
  • hartuiești
  • hartuiai
  • hartuiși
  • hartuiseși
a III-a (el, ea)
  • hartuiește
(să)
  • hartuiască
  • hartuia
  • hartui
  • hartuise
plural I (noi)
  • hartuim
(să)
  • hartuim
  • hartuiam
  • hartuirăm
  • hartuiserăm
  • hartuisem
a II-a (voi)
  • hartuiți
(să)
  • hartuiți
  • hartuiați
  • hartuirăți
  • hartuiserăți
  • hartuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiască
  • hartuiau
  • hartui
  • hartuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hartoi hartui

  • 1. regional A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre sănii) A aluneca într-o parte.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163.
        surse: DLRLC

etimologie: