harcă, (hârcă), s.f. – (reg.; mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi, 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu, 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu, 1999: 26-27). – Probabil din hârca „craniu, țeastă; femeie bătrână și urâtă”.

harcă, (hârcă), s.f. – (mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu 1999: 26-27). – Probabil din hârca (< ucr. hyrka).