2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

harbará, V. falbala.

HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Pop.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. – Hârb + suf. -ar.

hârbar1 sn [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: ~e / E: hârb + -ar] (Reg) Loc unde se află aruncate multe hârburi (3-5).

hârbar2, ~ă [At: PANN, P. V. II, 117 / Pl: ~i, ~e / E: hârb + -ar] 1 a (Fam; d. câini și porci) Care-și bagă botul prin toate hârburile. 2 a (Fam; d. câini) Care rătăcește de colo-colo fără stăpân. 3 a (Fam; d. câini și porci) Blând. 4-5 smf, a (Om) care nu are locuință Si: hârbareț (3-4). 6-7 smf, a (Om) îndrăzneț. 8-9 $smf, a @(Om) murdar.

HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Fam.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. – Hârb + suf. -ar.

HÎRBÁR, -Ă, hîrbari, -e, adj. (Despre cîini) Fără stăpîn, de pripas (umblînd hoinar, vîrîndu-și botul prin toate hîrburile). Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă la buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23. Ar fi murit pe o grămadă de gunoi, ca un cîine hîrbar, fără stăpîn. CARAGIALE, O. I 306. ♦ Fig. (Despre oameni) Fără căpătîi, vagabond; p. ext. afemeiat. (Adverbial) Nici nensurat, în urmă, să umble prin sat hîrbar. PANN, P. V. II 117.

hărbar(eț) a. lacom, desfrânat; să umble prin sat hârbar PANN; ei hârbareți vor să fie NEGR. [Origină necunoscută].

falbalá f. (rus. falbalá, fr. falbala, it. falpalá, germ. falbel, d. engl. furbelow, din fur, blană și below, jos). Sec. 19. Volan mare (saŭ volan în general) la rochiĭ. – Și farbalá, farbará, falbará. Azĭ în Tut. harbará. Și vapél (Munt.) n., pl. urĭ (d. germ.)

hîrbár (Munt.) și hîrbáreț (Mold.), adj. Căruĭa-ĭ place să umble pin hîrburĭ (pin oalele cu mîncare) ca să linchească, lacom.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hârbár (pop.) adj. m., pl. hârbári; f. hârbáră, pl. hârbáre

hârbár adj. m., pl. hârbári; f. sg. hârbáră, pl. hârbáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂRBÁR s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.

hîrbar s. v. DERBEDEU. GOLAN. HAIMANA. VAGABOND.

Intrare: harbara
harbara
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hârbar
hârbar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hârbar
  • hârbarul
  • hârbaru‑
  • hârba
  • hârbara
plural
  • hârbari
  • hârbarii
  • hârbare
  • hârbarele
genitiv-dativ singular
  • hârbar
  • hârbarului
  • hârbare
  • hârbarei
plural
  • hârbari
  • hârbarilor
  • hârbare
  • hârbarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hârbar

etimologie:

  • Hârb + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09