hapșa sfi [At: COMAN, GL. / E: nct] (Reg; îe) A lua cu ~ A lua fără voie.

hápșa (cu), V. hapca.

hápca f., pl. e și hăpcĭ (bg. hápka, îmbucătură, gălătuc, înghițitură; rus. ohápka, cantitatea pe care o apucĭ dintr’o dată. V. hap 3). Undiță legată de o sfoară maĭ groasă legată și aceasta de una maĭ supțire și care se aruncă în apă, apoĭ se scoate răpede cu vre-un pește prins din orĭ-ce parte a corpuluĭ. Cu hapca, cu sila, răpind, jăfuind: a lua cu hapca. – Și hapșa și cu japca (Bz.).