3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații. – Din fr. halluciné, lat. hallucinatus.

halucinat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: halucina] Halucinare (1).

halucinat2, ~ă [At: MACEDONSKI, O. I, 64 / Pl: ~ați, ~e / E: halucina] 1-2 smf, a (Persoană) care are halucinații. 3 a Închipuit.

HALUCINÁT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații, care este stăpînită de halucinații. Gîndeam neîntrerupt, cu o intensitate de halucinat. CAMIL PETRESCU, U. N. 183. Și bătrînul, privind-o fix, ca un halucinat, s-așază pe scaun, mîna stîngă îi tremura mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. III 94.

HALUCINÁT, -Ă s.m. și f. Cel care are halucinații. [Cf. fr. halluciné, lat. hallucinatus].

HALUCINÁT ~ți m. Persoană care are halucinații. /<fr. halluciné, lat. hallucinates

halucina vt [At: THEODORESCU, C. 17 / Pzi: ~nez / E: fr halluciner, it allucinare] 1-2 A avea sau a face pe cineva să aibă halucinații.

HALUCINÁ vb. I. intr. A avea halucinații. [< fr. halluciner].

HALUCINÁ vb. intr. a avea halucinații. (< fr. halluciner)

A HALUCINÁ ~éz intranz. rar A avea halucinații. /<fr. halluciner

*alucinát, -ă adj. și s. (lat. hallucinatus). Care alucinează. – Și hal-.

*alucinéz v. intr. (lat. hallúcinor, -ári). Aĭurez. – Și hal-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halucinát s. m., pl. halucináți

haluciná (a ~) vb., ind. prez. 3 halucineáză

haluciná vb., ind. prez. 3 sg. halucineáză

Intrare: halucinat
halucinat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: halucinat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halucinat
  • halucinatul
  • halucinatu‑
plural
  • halucinați
  • halucinații
genitiv-dativ singular
  • halucinat
  • halucinatului
plural
  • halucinați
  • halucinaților
vocativ singular
  • halucinatule
  • halucinate
plural
  • halucinaților
Intrare: halucina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • halucina
  • halucinare
  • halucinat
  • halucinatu‑
  • halucinând
  • halucinându‑
singular plural
  • halucinea
  • halucinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halucinez
(să)
  • halucinez
  • halucinam
  • halucinai
  • halucinasem
a II-a (tu)
  • halucinezi
(să)
  • halucinezi
  • halucinai
  • halucinași
  • halucinaseși
a III-a (el, ea)
  • halucinea
(să)
  • halucineze
  • halucina
  • halucină
  • halucinase
plural I (noi)
  • halucinăm
(să)
  • halucinăm
  • halucinam
  • halucinarăm
  • halucinaserăm
  • halucinasem
a II-a (voi)
  • halucinați
(să)
  • halucinați
  • halucinați
  • halucinarăți
  • halucinaserăți
  • halucinaseți
a III-a (ei, ele)
  • halucinea
(să)
  • halucineze
  • halucinau
  • halucina
  • halucinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halucinat, -ă halucinat halucinată

  • 1. Persoană care are halucinații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Gîndeam neîntrerupt, cu o intensitate de halucinat. CAMIL PETRESCU, U. N. 183.
      surse: DLRLC
    • Și bătrînul, privind-o fix, ca un halucinat, s-așază pe scaun, mîna stîngă îi tremura mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. III 94.
      surse: DLRLC

etimologie: