4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

halire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hali] (Fam) 1 Șterpelire. 2 (Fig) Păcălire. 3 Înghițire cu lăcomie Si: halit1 (3). 4 (Pex) Mâncare. 5 (Reg) Aruncare a mingii cuiva. Si: halit1 (5).

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

hali2 vt [At: CREANGĂ, P. 145 / V: hăli / Pzi: ~lesc / E: rrm hal] (Fam) 1 A șterpeli. 2 (Fig) A se lăsa păcălit. 3 A înghiți cu lăcomie. 4 (Pex) A mânca. 5 (Reg) A arunca mingea cuiva.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hălí vb. IV.

A HALÍ ~ésc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo

A HĂLÍ ~ésc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti

hălì v. Mold. 1. a prinde mingea în sbor; 2. a apuca repede: odată și hălește mămăliga CR. [Ceh. HALITI, a aruncà mingea, termen de joc cu sensul generalizat].

halésc v. tr. (cp. cu vsl. galiti, a sălta, cu rut. halíti-sĕa, a se grăbi, și cu țig. hal, mănîncă). Fam. Fur, șterpelesc. (E o expresiune luată, probabil, de la jocu halea-malea și se întrebuințează foarte des cînd e vorba de Țiganĭ). Arunc mingea ca s’o lovească cel ce ține filca (în Cța ulesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 sg. și pl. haleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HALÍRE s. v. consumare, mâncare, mâncat.

halire s. v. CONSUMARE. MÎNCARE. MÎNCAT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.

hălí (-lésc, -ít), vb.1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

hali, halesc v. t. 1. a mânca (mai ales lacom și repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge.

arată toate definițiile

Intrare: halire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halire
  • halirea
plural
  • haliri
  • halirile
genitiv-dativ singular
  • haliri
  • halirii
plural
  • haliri
  • halirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hali (lovi)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
Intrare: hali (mânca)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăli
  • hălire
  • hălit
  • hălitu‑
  • hălind
  • hălindu‑
singular plural
  • hălește
  • hăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hălesc
(să)
  • hălesc
  • hăleam
  • hălii
  • hălisem
a II-a (tu)
  • hălești
(să)
  • hălești
  • hăleai
  • hăliși
  • hăliseși
a III-a (el, ea)
  • hălește
(să)
  • hălească
  • hălea
  • hăli
  • hălise
plural I (noi)
  • hălim
(să)
  • hălim
  • hăleam
  • hălirăm
  • hăliserăm
  • hălisem
a II-a (voi)
  • hăliți
(să)
  • hăliți
  • hăleați
  • hălirăți
  • hăliserăți
  • hăliseți
a III-a (ei, ele)
  • hălesc
(să)
  • hălească
  • hăleau
  • hăli
  • hăliseră
Intrare: hălire
hălire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălire
  • hălirea
plural
  • hăliri
  • hălirile
genitiv-dativ singular
  • hăliri
  • hălirii
plural
  • hăliri
  • hălirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halire

hali lovi) hali

  • 1. popular A lovi puternic (cu ceva).
    surse: NODEX sinonime: lovi

etimologie:

hali (mânca) hăli

etimologie: