2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂRCĂÍT s. n. v. hârcâit.

HĂRCĂÍT s. n. v. hârcâit.

hărcăit sn vz hârcâit

HÂRCÂÍT s. n. (Pop.) Faptul de a hârcâi; hârâială. [Var.: hărcăít s. n.] – V. hârcâi.

hârcâit1 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 62 / Pl: ~uri / E: hârcâit] 1 Hârâire (2). 2-4 Hârcâire (2-4). 5 Expectorație. 6-7 Hârcâire (6-7).

hârcâit2, ~ă a [At: MDA ms / Pzi: ~iți, ~e / E: hârcâi] 1 Expectorat. 2 (D. un perete) Zgâriat prin râcâire cu ceva. 3 Frecat (cu nisip).

HÂRCÂÍT s. n. Faptul de a hârcâi; hârâială. [Var.: hărcăít s. n.] – V. hârcâi.

HÎRCÎÍT s. n. Faptul de a hîrcîi și zgomotul produs de cel care hîrcîie; horcăit. (Atestat în forma hărcăit) Aud un grozav hărcăit, pe canapeluța unde el dormea... Era în spasmele agoniei. NEGRUZZI, S. I 62. – Variantă: hărcăít s. n.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÂRCÂÍT s. v. hârâială.

HÎRCÎIT s. hîrcîială, hîrîială, horcăială.

Intrare: hărcăit
hărcăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hârcâit
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hârcâit
  • hârcâitul
  • hârcâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hârcâit
  • hârcâitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărcăit
  • hărcăitul
  • hărcăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hărcăit
  • hărcăitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hârcâit hărcăit

etimologie:

  • vezi hârcâi
    surse: DEX '98 DEX '09