2 intrări

12 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hărățire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hărăți] 1 (Înv; d. două armate dușmane) Angajare într-o bătălie, prin hărțuire Si: (înv) hărățit1 (1). 2 (Reg) Asmuțire a unui câine prin amenințări Si: (înv) hărățit1 (2).

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.

hărăți [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 239/22 / V: ~zi / Pzi: esc / E: ns cf mg herécelni] 1 vrr (Înv; d. armate dușmane) A se angaja la luptă, hărțuindu-se. 2 vt (Reg) A asmuți un câine prin amenințări. 3-4 vtrr (Îe) A (se) ~ pe (cu) cineva A nu(-și) da pace (cuiva sau) unul altuia.

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A ațîța, a întărîta. Au început a-i zădări, a-i hărăți, a-i smomi să vorbească. SBIERA, P. 149. (Cu pronunțare regională) Pîlcurile noastre i-au tot hărățît, pînă ce i-au apropiat. SADOVEANU, N. P. 193. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lua la harță; a se încăiera. Toată vremea, steagurile de răzăși se hărățiseră cu năvrapii și cu deliii, pricinuindu-le multă neliniște. SADOVEANU, F. J. 759. Noi în cale ți-am ieșit C -avem dor de hărățit. Și la harță vitejească, Și la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198.

HĂRĂȚI vb. (Mold.) A se angaja la luptă, a provoca la încăierări. Au sosit străjile tătărești ... cu carii harățindu-se au înfrînt ... pre tătari. M. COSTIN. Iară el, hărățindu-se oarece, au dat dosu încetu. CRB, 173v; cf. NECULCE. Etimologie necunoscută. Cf. harță, hărțui; magh. herécelni, hergelní. Vezi si hărăț, hărăție.

hărățì v. Mold. 1. a tachina, a hărțui: avem dor de hărățit POP.; 2. a se hărțui: un tânăr se hărățește pe un sirep armăsar sur NEGR. [V. harță].

hărățésc și herețésc v. tr. (ung. herécelni, a călca, hergelni, a călca, a zădărî. V. hărțuĭesc). Mold. (Șez. 32, 109). Zădărăsc, hărțuĭesc: nu hărăți cînele, că mușcă. V. refl. Mă hărțuĭesc, mă hîrjonesc: hărățindu-se oare-ce (cît-va), aŭ dat dos (Let. 2, 221).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hărăți (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățesc, imperf. 3 sg. hărățea; conj. prez. 3 hărățească corectată

hărățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărățeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HĂRĂȚÍ vb. v. asmuți, ațâța, hărțui, întărâta, provoca, stârni.

hărăți vb. v. ASMUȚI. AȚÎȚA. HĂRȚUI. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI.

Intrare: hărățire
hărățire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărățire
  • hărățirea
plural
  • hărățiri
  • hărățirile
genitiv-dativ singular
  • hărățiri
  • hărățirii
plural
  • hărățiri
  • hărățirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hărăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hărăți
  • hărățire
  • hărățit
  • hărățitu‑
  • hărățind
  • hărățindu‑
singular plural
  • hărățește
  • hărățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hărățesc
(să)
  • hărățesc
  • hărățeam
  • hărății
  • hărățisem
a II-a (tu)
  • hărățești
(să)
  • hărățești
  • hărățeai
  • hărățiși
  • hărățiseși
a III-a (el, ea)
  • hărățește
(să)
  • hărățească
  • hărățea
  • hărăți
  • hărățise
plural I (noi)
  • hărățim
(să)
  • hărățim
  • hărățeam
  • hărățirăm
  • hărățiserăm
  • hărățisem
a II-a (voi)
  • hărățiți
(să)
  • hărățiți
  • hărățeați
  • hărățirăți
  • hărățiserăți
  • hărățiseți
a III-a (ei, ele)
  • hărățesc
(să)
  • hărățească
  • hărățeau
  • hărăți
  • hărățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hărăți, hărățescverb

  • 1. tranzitiv regional A ațâța (un câine). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Au început a-i zădări, a-i hărăți, a-i smomi să vorbească. SBIERA, P. 149. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Pîlcurile noastre i-au tot hărățît, pînă ce i-au apropiat. SADOVEANU, N. P. 193. DLRLC
  • 2. reflexiv reciproc învechit (Despre două armate dușmane) A se hărțui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toată vremea, steagurile de răzăși se hărățiseră cu năvrapii și cu deliii, pricinuindu-le multă neliniște. SADOVEANU, F. J. 759. DLRLC
    • format_quote Noi în cale ți-am ieșit C-avem dor de hărățit. Și la harță vitejească, Și la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.