2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hărățire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hărăți] 1 (Înv; d. două armate dușmane) Angajare într-o bătălie, prin hărțuire Si: (înv) hărățit1 (1). 2 (Reg) Asmuțire a unui câine prin amenințări Si: (înv) hărățit1 (2).

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.

hărăți [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 239/22 / V: ~zi / Pzi: esc / E: ns cf mg herécelni] 1 vrr (Înv; d. armate dușmane) A se angaja la luptă, hărțuindu-se. 2 vt (Reg) A asmuți un câine prin amenințări. 3-4 vtrr (Îe) A (se) ~ pe (cu) cineva A nu(-și) da pace (cuiva sau) unul altuia.

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A ațîța, a întărîta. Au început a-i zădări, a-i hărăți, a-i smomi să vorbească. SBIERA, P. 149. (Cu pronunțare regională) Pîlcurile noastre i-au tot hărățît, pînă ce i-au apropiat. SADOVEANU, N. P. 193. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lua la harță; a se încăiera. Toată vremea, steagurile de răzăși se hărățiseră cu năvrapii și cu deliii, pricinuindu-le multă neliniște. SADOVEANU, F. J. 759. Noi în cale ți-am ieșit C -avem dor de hărățit. Și la harță vitejească, Și la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198.

hărățì v. Mold. 1. a tachina, a hărțui: avem dor de hărățit POP.; 2. a se hărțui: un tânăr se hărățește pe un sirep armăsar sur NEGR. [V. harță].

hărățésc și herețésc v. tr. (ung. herécelni, a călca, hergelni, a călca, a zădărî. V. hărțuĭesc). Mold. (Șez. 32, 109). Zădărăsc, hărțuĭesc: nu hărăți cînele, că mușcă. V. refl. Mă hărțuĭesc, mă hîrjonesc: hărățindu-se oare-ce (cît-va), aŭ dat dos (Let. 2, 221).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 hărățeáscă corectată

hărățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂRĂȚÍ vb. v. asmuți, ațâța, hărțui, întărâta, provoca, stârni.

hărăți vb. v. ASMUȚI. AȚÎȚA. HĂRȚUI. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI.

Intrare: hărățire
hărățire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărățire
  • hărățirea
plural
  • hărățiri
  • hărățirile
genitiv-dativ singular
  • hărățiri
  • hărățirii
plural
  • hărățiri
  • hărățirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hărăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hărăți
  • hărățire
  • hărățit
  • hărățitu‑
  • hărățind
  • hărățindu‑
singular plural
  • hărățește
  • hărățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hărățesc
(să)
  • hărățesc
  • hărățeam
  • hărății
  • hărățisem
a II-a (tu)
  • hărățești
(să)
  • hărățești
  • hărățeai
  • hărățiși
  • hărățiseși
a III-a (el, ea)
  • hărățește
(să)
  • hărățească
  • hărățea
  • hărăți
  • hărățise
plural I (noi)
  • hărățim
(să)
  • hărățim
  • hărățeam
  • hărățirăm
  • hărățiserăm
  • hărățisem
a II-a (voi)
  • hărățiți
(să)
  • hărățiți
  • hărățeați
  • hărățirăți
  • hărățiserăți
  • hărățiseți
a III-a (ei, ele)
  • hărățesc
(să)
  • hărățească
  • hărățeau
  • hărăți
  • hărățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hărăți

etimologie: