hămișag sn [At: (a. 1767) IORGA, S. D. XIII, 266 / V: (reg) ~meș-, (reg) ~mniș~ / Pl: ~uri / E: mg hamiság] (Mgî) 1 Viclenie. 2 Înșelăciune.

HĂMIȘAG s. n. (Criș.) Înșelăciune. Și-și vinde vecinul său cu hămișagul și cu tanăi minciunoși. C 1692, 507^r. Și toate hămișagurile tale toate le voi întrăba. MOL. 1695, 65^r; cf. C 1692, 508^r, 528^r; MOL. 1695, 37^r; MISC. SEC. XVII, 161^v. Etimologie: magh. hamisság. Vezi și hamiș. Cf. a l n i c i e, aslam, celărnicie, celșag, c e l u i t u r ă, g e a m b a ș i e, h î t r i e (2), marghiolie, meteahnă, t ă l p i j i c, t ă l p i z i e.

hămișág n., pl. urĭ (ung. hamisság. V. hamiș). Trans. Falsitate. Șiretenie.

hamiș, ~ă [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VIII, 82/21 / V: ~mnișa / Pl: ~i, ~e / E: mg hamis] (Mgm) 1 a Răutăcios. 2 a Afurisit. 3 a Viclean. 4 a Isteț. 5 a Fals. 6 sfa (Îlav) Cu ~a Cu înșelăciune.

hămesag sn vz hămișag

hămnișag sn vz hămișag

hámiș, -ă adj. (ung. hamis, V. hămișag). Trans. Viclean. Șiret.

hămișag, hămișaguri, s.n. – Șiretenie, înșelăciune: „O scos poptiroșu acela de donație a Împărățâiei, de la celelalte neamuri de Popeni și Stăneni, cu hămnișaguri...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). – Din magh. hamiság (Scriban, DER, MDA).