2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.

HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.

hâțăi vtr [At: I. CR. II, 193 / Pzi: ~esc / E: hâț+ -âi] 1-6 A (se) hâțâna (1-6). 7-8 A (se) legăna. 9-10 A (se) zgâlțâi.

hâțăire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hâțâi] 1-3 Hâțânare (1-3). 4 Legănare. 5 Zgâlțâire.

HÎȚÎÍ, hî́țîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A hîțîna. Hîțîi copaciul pînă ce-l scoase din rădăcină. ISPIRESCU, la TDRG.

A HÂȚÂÍ hâțâi tranz. A mișca încolo și încoace; a clătina; a hâțâna. /hâț + suf. ~âi

hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț!].

hî́țîĭ (Munt.) și hî́lțîĭ (Olt.), a -í, și hî́țîn (Mold.) și hî́lțîn (Munt. vest), a v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a (Bihor. Șez. 37, 131).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hâțâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hấțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá; conj. prez. 3 să hấțâie

hâțâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hâțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÎȚÎI vb. a clătina, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ bine.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hâțâí, hâțâiesc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + suf. -âi (Șăineanu, DEX, MDA).

hâțâí, -esc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + -âi.

Intrare: hâțâire
hâțâire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâțâire
  • hâțâirea
plural
  • hâțâiri
  • hâțâirile
genitiv-dativ singular
  • hâțâiri
  • hâțâirii
plural
  • hâțâiri
  • hâțâirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hâțâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hâțâi
  • hâțâire
  • hâțâit
  • hâțâitu‑
  • hâțâind
  • hâțâindu‑
singular plural
  • hâțâie
  • hâțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hâțâi
(să)
  • hâțâi
  • hâțâiam
  • hâțâii
  • hâțâisem
a II-a (tu)
  • hâțâi
(să)
  • hâțâi
  • hâțâiai
  • hâțâiși
  • hâțâiseși
a III-a (el, ea)
  • hâțâie
(să)
  • hâțâie
  • hâțâia
  • hâțâi
  • hâțâise
plural I (noi)
  • hâțâim
(să)
  • hâțâim
  • hâțâiam
  • hâțâirăm
  • hâțâiserăm
  • hâțâisem
a II-a (voi)
  • hâțâiți
(să)
  • hâțâiți
  • hâțâiați
  • hâțâirăți
  • hâțâiserăți
  • hâțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • hâțâie
(să)
  • hâțâie
  • hâțâiau
  • hâțâi
  • hâțâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hâțâi hâțâit

etimologie:

  • Hâț + sufix -âi.
    surse: DEX '98 DEX '09