HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî! nenee! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa? Hă! ce oameni! CONTEMPORANUL, VI_II 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun? – Hă, hă! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj.