HÎRTOP, hîrtoape, s. n. 1. Adîncitură, groapă în drum. Roți de car, care nu se sfarmă în cele mai blestemate hîrtoape. CAMILAR, N. II 5. Nu mai vedea de e piatră sau hîrtop pe unde călca. BUJOR, S. 25. Luă calul de căpăstru și se lăsă la vale, prin hîrtoapele străzii. DUNĂREANU, CH. 7. 2. Scobitură adîncă, prelungită, de forma unei rîpe prăpăstioase, produsă de apă. Grindul cu semănăturile e al meu... Și-i drept să fac cu dînsul ce gîndesc. Să-l ar, să-l semăn, să-i umplu hîrtoapele. DAVIDOGLU, O. 70. Altă movilă este spre S, în marginea unei păduri și pe muchea unui hîrtop. ODOBESCU, S. II 174. – Pl. și: hîrtopuri (SADOVEANU, O. II 106). – Variantă: (popular) vîrtop (TEODORESCU, P. P. 516) s. n.