hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s. f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).