gârgălău², gârgălăi, (gâlgălău), s.m. – (reg.; fig.) Cârciumar: „De când beu la gârgălău / Nice clopu’ nu-i a meu. / De când beu la gârgăleasă / N-am nemic pe lângă casă” (Bârlea, 1924, II: 168). – Din gâl „care imită sunetul produs de lichide”, cf. a gâlgâi „a sorbi zgomotos o băutură”.