3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gutu[1] sn vz gută1

  1. În original, fără accent — LauraGellner

gu1[1] [At: ANON. CAR. / V: gutu sn / E: fr goutte, lat gutta] 1 (Reg) Picătură de apă. 2 (Arh) Ornament sub formă de picătură a antablamentului ordinului doric. 3 (Reg; îe) A se face (cineva) ~ de apă A fi ud leoarcă. 4 Boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulații, care se manifestă prin umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente Si: podragă. 5 (Med) Apoplexie. 6 (Med) Paralizie. 7 (Îe) A lovi pe cineva ~a A se îmbolnăvi de apoplexie. 8 (Îae) A paraliza. corectată

  1. În original, fără accent; la fel și varianta acestuia — LauraGellner

GÚTĂ2 s.f. 1. (Farm.) Picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon. 2. Ornament în formă de picătură de lichid a antablamentului ordinului doric. [< fr. goutte, cf. lat. gutta – picătură].

GÚTĂ2 s. f. 1. (farm.) picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon. 2. ornament al antablamentului ordinului doric având această formă. (< fr. goutte, lat. gutta)

1) gută f., pl. e (lat. gutta, picătură; it. pg. gota, pv. cat. sp. gota, fr. goute. Cp. cu dambla, capie). Maram. Paralizie.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

gútă (gúte), s. f.1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor. Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom.Der. gutos, adj. (care are gută).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

*GUTU 1. Gutui s., olt. 2. Gut/a f. și Gutea b. (16 A I 310, 420); Agutii, genitiv (16 A III 63). 3. Gutilă, N., act. 4. + -in, Gutin munte în Maramureș; Gutina f., mold., 1529, (Sd VI 139); cf. Gutinașul s.

GUȚU, Gheorghe (1906-1994, n. Galați), filolog român. Prof. univ. la București. Specialist în limbile clasice („Dicționar latin-român”, studii consacrate lui Seneca ș.a.). Traduceri din Cicero și Tacit. A tradus „Descriptio Moldaviae” a lui D. Cantemir.

GUȚU-ROMALO, Valeria (n. 1928, Chișinău), lingvistă română. Prof. univ. la București și Constanța. Preocupări pentru gramatica limbii române li tendințele ei actuale („Morfologia structurală a limbii române”, „Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări”, „Corectitudine și greșeală”).

Intrare: Gutu
nume propriu (I3)
  • Gutu
Intrare: gută (picătură)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gu
  • guta
plural
  • gute
  • gutele
genitiv-dativ singular
  • gute
  • gutei
plural
  • gute
  • gutelor
vocativ singular
plural
gutu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Guțu
Guțu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

gută (picătură) gutu

  • 1. farmacie; farmacologie Picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon.
    surse: DN
  • 2. Ornament în formă de picătură de lichid a antablamentului ordinului doric.
    surse: DN

etimologie: