GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur-împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

guler sn [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~e / E: mg galler] 1 Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte (constând dintr-o fâșie de stofă sau pânză) cu care se termină o haină la gât. 2 Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă Vz guleraș (3). 3 (Fam; îe) A lua (sau a apuca pe cineva) de ~ A aduce (pe cineva) cu forța. 4 (Fam; fig; îae) A cere cuiva socoteală pentru cele făcute. 5 (Pfm; fig; îe) A strânge (pe cineva) ~ul A se simți încolțit. 6 (Pfm; fig; îae) A fi intimidat. 7 (Fig) Spumă care se formează la gura paharului cu bere. 8 (Teh) Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. (confecționată o dată cu piesa sau montată ca un inel presat pe piesă) care are diametrul mai mare decât restul piesei. 9 (Teh; îs) ~ul osiei Inel care se montează prin presare la capătul piesei (sau care se confecționează prin forjare o dată cu întreaga piesă). 10 (Reg) Fâșie de pânză cu care se leagă lumânările la mort. 11 (Reg) Batistă (sau fâșie de pânză) nouă care se leagă cu un colț de o lumânare și se dă de pomană pentru morți Si: pomeneală.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte care acoperă de jur împrejur gâtul sau cu care se termină o haină la gât. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forța; b) a cere cuiva socoteală pentru cele făcute. ♦ Fâșie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbați), prinzându-se (cu butoni, nasturi) de cămașă. 2. Spumă care se formează la gura paharului de bere. 3. Porțiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. cu diametrul mai mare decât restul piesei. – Din magh. gallér.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte (uneori răsfrîntă sau detașabilă) care acoperă gîtul sau termină partea de sus a unei haine. Din pricina gulerului ținea capul pe spate. DUMITRIU, N. 10. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Iar colo bălrînul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate... Își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Guler marinar v. marinar. ◊ Expr. A lua (sau a apuca, a ține pe cineva) de guler = a prinde, a duce, a aduce pe cineva cu forța (ținîndu-l strîns de guler), a înșfăca; fig. a cere cuiva socoteală; a lua la rost. Și cum a fost pînă la urmă? întrebă ziaristul. L-ați luat de guler? V. ROM. decembrie 1953, 53. Îl țineau... de guler și de coate. DUMITRIU, N. 56. (Glumeț) A-l strînge (pe cineva) gulerul, se zice cînd cineva este în primejdie de a fi prins, se simte încolțit, este strîmtorat. 2. Spuma care se formează la gura paharului de bere. Halbă cu guler. 3. (Tehn.) Porțiune dintr-o piesă avînd diametrul mai mare decît corpul piesei. Gulerul osiei.

guler s. n. în sint. gulere albe Funcționari, cadre superioare ◊ „Marginalizarea categoriilor profesionale superioare (gulerele albe)” R.l. 7 IX 93 p. 2; v. și Ev.z. 20 III 97 p. 1 (după fr. col blanc, trad. din engl. white collar; DMC 1968)

GULER ~e n. 1) Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte care înconjură gâtul. * A apuca (sau a lua, a înșfăca) pe cineva de ~ a) a forța pe cineva să se supună; b) a cere cuiva socoteală. 2) Dungă de spumă, formată la suprafața berii turnată într-un pahar. 3) tehn. Parte inelară la suprafața unei piese, având diametrul mai mare decât restul acesteia și servind, de obicei, la etanșare. /<ung. gallér

guler n. partea cămășei sau a hainei ce înconjură gâtul. [Ung. GALLÉR].

gúler n., pl. e (ung. gallér, sîrb. koler, d. it. collare, care e lat. collare, zgardă, d. collum, gît. V. colier). Partea cămășiĭ (mobilă orĭ fixă) orĭ a haĭneĭ care înconjoară gîtu. Est. Cerbice, pĭesa juguluĭ de la ceafă. A lua pe cineva de guler, a-l unfla, a-l înhăța violent. Bere cu guler, pahar de bere cu prea multă spumă. V. colan, salbă.

guler-glugă s. n. Guler din care se dezvoltă o glugă ◊ „Revenind la genul popular al hainelor de blană, la scurte, trebuie amintit că gluga sau gulerul-glugă, este mult utilizat. De asemenea utilizate sunt combinațiile cu piele sau skay, la manșete, buzunare sau la încrustații orizontale.” Săpt. 22 X 76 p. 8 (din guler + glugă)

guler s. n., pl. gulere

guler s. n., pl. gulere

guler s. n., pl. gulere

guler (gulere), s. n. – 1. Fîșie de pînză care se pune în jurul gîtului, prinzîndu-se de cămașă. – 2. (Basar.) Parte a jugului care se sprijină pe gîtul animalelor. – 3. Parte cilindrică a cartușului sau proiectilului. Mag. gáller, din it. collare (Cihac, II, 502; DAR; Gáldi, Dict., 91). – Der. gulerat, adj. (cu guler alb; s. m., funcționar, reprezentant al autorității).

guler, gulere s. n. 1. strat de spumă format de berea turnată în halbă sau pahar. 2. (glum.) prepuț.