gul sn vz ghiul³

gul, V. ghĭul.

ghiul³ sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 221/12 / V: gul / Pl: ~uri / E: tc kül] (Înv) Cantitate mare.

ghiul² sn [At: H V, 375 / Pl: ? / E: cf gealău] Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape.

ghiul¹ sn [At: DEX-S / Pl: ~uri / E: tc kül] Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre prețioase).

GHIUL, ghiuluri, s. n. (Turcism rar) Scul. Ghiuluri de bumbac, Teancuri de postav, Tot marfă d-a scumpă. TEODORESCU, P. P. 85.

GHIUL ~uri n. Inel, de obicei bărbătesc, masiv, din aur (cu pietre prețioase). /<turc. kül

ghiul n. scul de tort: ghiuluri de bumbac POP. [Turc. KÜL].

1) ghĭul și gul n., pl. urĭ (turc. küll, totalitate). Vechĭ. Mulțime, cîrd: ghĭulurĭ de Tătarĭ. Azĭ (ghĭul). Munt. Olt. Scul: ghĭulurĭ de bumbac. – În Ban. gulă, pl. e, cîrd, cireadă: gule de boĭ.

2) ghĭul n., pl. urĭ (turc. pers. gül, roză, rozetă). Vechĭ. Rar. Rozetă de diamante în prejuru uneĭ petre la un inel.

ghiul s. n., pl. ghiuluri

ghiul s. n., pl. ghiuluri

ghiul s. n., pl. ghiuluri

ghiul (ghiuluri), s. n. – 1. Piatră prețioasă incrustată într-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵül „trandafir” (Șeineanu, II, 183). – Der. ghiular, s. m. (Arg., bijutier). Din aceeași familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵülǵüli (Tiktin). Toate aceste cuvinte sînt înv.

ghiul (ghiuluri), s. n. – Mulțime, cantitate mare. Tc. kül (Șeineanu, II, 183). Sec. XIX, înv.

ghiul, ghiuluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârd, mulțime. 2. scul de tort sau de bumbac.

*GUL. 1. Gul/ea olt. (Cat; 16 B II 224, 394); -ești s. 2. Guloiu, Ioan (Î Div). 3. Gului, Safta lui (Tut 78). 4. + -mari: Guliman (Sd XXI); -escu act.