gugulit³ sn vz grungunit

gugulit¹ sn vz giugiulit¹

giugiuli [At: GORJAN, H. IV, 74/13 / V: gug~, gugu~ / Pzi: ~lesc / E: ns cf gingirliu, giugiuc] 1-2 vtr (D. oameni) A dezmierda pe cineva cu vorbe drăgăstoase și a-l mângâia. 3 vr (D. câini) A se gudura. 4 vr (D. păsări) A se împerechea.

giugiulit¹ sn [At: DELAVRANCEA, S. 5 / V: gug~, gugu~ / Pl: ~uri / E: giugiuli] 1-3 Giugiulire (1-3).

grongănit sn vz grungunit

grongoit sn vz grungunit

grugunit sn vz grungunit

grungănit sn vz grungunit

grungunit sn [At: MDA ms / V: (reg) grongănit, grongoit, grug~, ~gănit, ~urat, ~urit, grunit, gugăit², guguit, gugulit^3[1], gugurit, gungănit², gungunit², gungurat², gungurit², gurguit, gurgunit, gurluit, guruit / Pl: ~uri / E: grunguri] (Reg) 1-2 Grungunire (1-2). corectat(ă)

grungurat sn vz grungunit

grungurit sn vz grungunit

grunit sn vz grungunit

gugăit² sn vz grungunit

gugiuli v vz giugiuli

gugiulit¹ sn vz giugiulit¹

guguit sn vz grungunit

guguli¹ v vz giugiuli

gugurit sn vz grungunit

guli v vz giugiuli

gulit¹ sn vz giugiulit¹

gungănit² sn vz grungunit

gungănit² sn vz grungunit

gungunit² sn vz grungunit

gungurat² sn vz grungunit

gungurit² sn vz grungunit

gurguit sn vz grungunit^[1] modificată

gurgunit sn vz grungunit

guruit sn vz grungunit

GUGIULI vb. IV. V. giugiuli.

GIUGIULI, giugiulesc, vb. IV. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta. Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn Trebuie să i-l adorm, Dimineața să-l trezesc, Peste zi să-l giugiulesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ♦ Refl. A se drăgosti. ◊ Fig. (Despre păsări) Un stol de porumbițe albe ca zăpada se giugiuleau și se jucau. RUSSO, O. 163. – Variantă: gugiuli (EMINESCU, O. I 43) vb. IV.

A GIUGIULI ~esc tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.

A SE GIUGIULI mă ~esc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.

giugiulì v. a răsfățà: se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v. gigea)].

gugulì v. Mold. V. cocolì.

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

gĭugĭulésc v. tr. (ung. gyögéltetni, a gĭugĭuli, d. gyönge, gingaș. V. gingaș). Răsfăț, alint, dezmerd, mîngîĭ cu mîna. – Și gĭungĭunesc, ghĭonghĭonesc și ghĭunghĭunesc.

gugulésc, V. cocolesc.

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, 3 sg. giugiulește, imperf. 1 giugiuleam; conj. prez. 1 sg. să giugiulesc, 3 să giugiulească

giugiulit (fam.) s. n.

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 să giugiulească

giugiulit (fam.) s. n.

giugiuli vb., ind. prez. 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiulească

giugiulit s. n.

GIUGIULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

GUGULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

giugiuli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

guguli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

guguli, gugulesc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a răsfăța, a râzgâi. 2. (refl.) a se așeza pe vine ghemotoc; a se ciuci.

giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda (reciproc)