GROȘIȚĂ, groșițe, s. f. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat și în Țările Române. 2. Monedă poloneză de aramă, care a circulat și în Țările Române. [Acc. și: groșiță] – Groș + suf. -iță.

groșiță sf [At: ANON. CAR. / V: groșiț / Pl: ~țe / E: groș + -iță] (Iuz; Ban) 1 Monedă străină de argint, care a circulat și în țările române. 2 Monedă poloneză de aramă, care a circulat și în țările române.

❍ GROȘIȚĂ (pl. -țe) sf. 🪙 1 Tr.-Carp. Mică monedă de argint, a cărei valoare a variat, după timpuri, între 2 și 20 de creițari: muierile... să puie în cutie numai cîte o ~, ar fi destul bani în cutie (ȚICH.) ¶ 2 Olten. (VÎRC.) Monedă de 16 parale [groș].

GROȘIȚĂ, groșițe, s. f. 1. Monedă străină de argint, care a circulat și în țările române. 2. Monedă poloneză de aramă, care a circulat și în țările române. [Acc. și: groșiță] – Gros + suf. -iță.

GROȘIȚĂ, groșițe, s. f. (Învechit) Monedă austriacă mică de argint. Dă-mi două groșițe pe făina asta. RETEGANUL, P. IV 27.

GROȘIȚĂ, groșițe, s. f. (Înv.) Monedă austriacă de argint. – Din Groș + suf. -iță.

groșíță f., pl. e (d. groș). Vechĭ. O mică monetă austriacă de argint de diferite valorĭ în cursu timpuluĭ: 2, 4 și 6 parale, 2, 3 și 5 crăițarĭ, 10 și 20 de crăițarĭ, avea rolu gologanuluĭ pînă la introducerea moneteĭ de nichel. (Ĭorga, Negoț. 226).

gărășiță¹ sf vz groșiță

groșiț sm vz groșiță

groșiță s. f., g.-d. art. groșiței; pl. groșițe

groșiță s. f., g.-d. art. groșiței; pl. groșițe

groșiță s. f., g.-d. art. groșiței; pl. groșițe

groșíță, groșițe, s.f. (înv.) Monedă de argint: „- Lasă, lele, pe-o groșiță. / – Nu poci, că-i de bivoliță” (Papahagi, 1925: 173). – Din groș + suf. -iță.