GRAVIMETRIE s. f. 1. Disciplină a geofîzicii care studiază distribuția geografică a câmpului de gravitație. 2. Metodă chimică prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv. – Din fr. gravimétrie, germ. Gravimetrie.

gravimetrie sf [At: LTR / E: fr gravimétrie, ger Gravimetrie, it gravimetria] 1 Parte a geofizicii care studiază distribuția geografică a câmpului de gravitație. 2 Metodă chimică prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv.

GRAVIMETRIE s. f. 1. Parte a geofizicii care studiază distribuția geografică a câmpului de gravitație. 2. Metodă chimică prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv. – Din fr. gravimétrie, germ. Gravimetrie.

GRAVIMETRIE s.f. 1. Parte a geofizicii care studiază distribuția geografică a cîmpului gravitațional. 2. Ansamblu de metode folosite în analiza chimică, care se bazează pe determinarea cantității unui corp dintr-un amestec prin cîntărirea unui compus al său insolubil și de compoziție cunoscută, obținut prin acțiunea unui reactiv asupra amestecului. [Gen. -iei. / < fr. gravimétrie, cf. lat. gravis – greu, gr. metron – măsură].

GRAVIMETRIE s. f. 1. ramură a geofizicii care studiază distribuția geografică a câmpului gravitațional. 2. măsurare a intensității gravitației. 3. metodă de analiză chimică bazată pe determinarea cantității unui corp dintr-un amestec prin cântărirea unui compus al său, insolubil și de compoziție cunoscută, obținut prin acțiunea unui reactiv asupra amestecului. (< fr. gravimétrie, germ. Gravimetrie)

GRAVIMETRIE f. 1) Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul distribuției geografice a câmpului de gravitație. 2) Procedeu chimic de determinare a cantității unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv. /<fr. gravimétrie, germ. Gravimetrie

gravimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. gravimetria, g.-d. gravimetrii, art. gravimetriei

gravimetrie (-me-tri-) s. f., art. gravimetria, g.-d. gravimetrii, art. gravimetriei

gravimetrie s. f. (sil. -tri-), art. gravimetria, g.-d. gravimetrii, art. gravimetriei

GRAVI- „gravitație, gravitațional”. ◊ L. gravis „greu” > fr. gravi-, germ. id., engl. id. > rom. gravi-. □ ~conimetrie (v. coni/o-₁ v. -metrie₁), s. f., procedeu pentru determinarea greutății, a concentrației și a dispersiei pulberilor din aer; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul distribuției geografice a cîmpului gravitațional. 2. Procedeu chimic prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității gravitației.

GRAVIMETRÍE (< fr. {i}; {s} lat. gravis „greu” + gr. metron „măsură”) s. f. 1. Ansamblu de metode utilizate în analiza chimică, bazate pe determinarea cantității unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv specific sub formă de compus greu solubil, de constituție cunoscută. 2. (GEOL.) Disciplină a geofizicii care studiază distribuția geografică a câmpului gravitațional în raport cu forma Pământului (g. geodezică), cu echilibrul stratelor mai adânci ale scoarței terestre (izostazie) sau cu structura stratelor superioare ale Pământului (prospecțiune gravimetrică).