opțiuni
  • info

4 intrări

10 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gonitoare sf [At: ZANNE, P. I, 628 / Pl: ~ori / E: goni + -toare] (Nob) Goană (1).

GONITOR, -OARE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.

gonitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 143/1 / Pl: ~i, ~oare / E: goni + -(i)tor] 1 a (Rar) Care gonește. 2 (Înv; fig) Care constrânge. 3 smf (Înv) Prigonitor. 4-5 smf, a (Reg) (Vită) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii) Si: (pop) junincă. 6 sm (Reg; pex) Taur. 7 sm (Ast; reg) Constelația Taurul. 8 sm (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum). 9 sm (Reg) Câine de vânătoare. 10 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

GONITOR, -OARE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

gonitor (pop.) adj. m., s. m., pl. gonitori; adj. f., s. f. sg. și pl. gonitoare

gonitor (pop.) adj. m., s. m., pl. gonitori; adj. f., s. f. sg. și pl. gonitoare

gonitor s. m., adj. m., pl. gonitori; f. sg. și pl. gonitoare, g.-d. sg. art. gonitoarei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GONITOARE s. v. scânteioară, scânteiuță.

gonitoare s. v. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gonitor, gonitoare, gonitori, gonitoare, s.m. f. (reg.) 1. junc, junincă. 2. constelația „Taurul”. 3. o insectă. 4. un câine de vânat. 5. o plantă.

Intrare: gonitoare
gonitoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gonitoare (plantă)
gonitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: gonitoare (vită)
gonitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: gonitor (adj.)
gonitor2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitor
  • gonitorul
  • gonitoru‑
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitori
  • gonitorii
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitor
  • gonitorului
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitori
  • gonitorilor
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gonitoare, gonitoaresubstantiv feminin

gonitor, gonitorisubstantiv masculin
gonitoare, gonitoaresubstantiv feminin
gonitor, gonitoareadjectiv

  • 1. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii). DEX '09
    • diferențiere substantiv masculin Taur tânăr. DLRLC
      sinonime: taur
      • format_quote De-aș avea eu atîția gonitori în ocol și d-ta atîția băieți... bine-ar mai fi de noi! CREANGĂ, P. 117. DLRLC
etimologie:
  • Goni + sufix -tor. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.