4 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gonitoare sf [At: ZANNE, P. I, 628 / Pl: ~ori / E: goni + -toare] (Nob) Goană (1).

GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.

gonitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 143/1 / Pl: ~i, ~oare / E: goni + -(i)tor] 1 a (Rar) Care gonește. 2 (Înv; fig) Care constrânge. 3 smf (Înv) Prigonitor. 4-5 smf, a (Reg) (Vită) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii) Si: (pop) junincă. 6 sm (Reg; pex) Taur. 7 sm (Ast; reg) Constelația Taurul. 8 sm (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum). 9 sm (Reg) Câine de vânătoare. 10 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gonitór (pop.) adj. m., s. m., pl. gonitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gonitoáre

gonitór s. m., adj. m., pl. gonitóri; f. sg. și pl. gonitoáre, g.-d. sg. art. gonitoárei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GONITOÁRE s. v. scânteioară, scânteiuță.

gonitoare s. v. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gonitór, gonitoáre, gonitóri, gonitoáre, s.m. f. (reg.) 1. junc, junincă. 2. constelația „Taurul”. 3. o insectă. 4. un câine de vânat. 5. o plantă.

Intrare: gonitoare
gonitoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gonitoare (plantă)
gonitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: gonitoare (vită)
gonitoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: gonitor (adj.)
gonitor2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gonitor
  • gonitorul
  • gonitoru‑
  • gonitoare
  • gonitoarea
plural
  • gonitori
  • gonitorii
  • gonitoare
  • gonitoarele
genitiv-dativ singular
  • gonitor
  • gonitorului
  • gonitoare
  • gonitoarei
plural
  • gonitori
  • gonitorilor
  • gonitoare
  • gonitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gonitoare (plantă)

etimologie:

gonitor, -oare (vită) gonitoare

  • 1. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii).
    surse: DEX '09

etimologie:

  • Goni + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98