goánge f. saŭ n. pl. (ca și goangăne). Munt. vest. A face goange cuĭva, a-l alinta (ChN. 2, 13).

gângă sf vz goangă

goandă sf vz goangă

goandră sf vz goangă

goangă sf [At: ȚICHINDEAL, F. 473/19 / V: gân~, ~ndă, ~ndră / Pl: ~nge / E: pbl fo] 1 Orice insectă care nu are altă denumire. 2 (Reg) Insectă mică. 3 (Reg) Vierme. 4 (Reg; spc) Vierme de mătase. 5 (Ent; Trs; îc) ~-de-balegă Bălegar (Geotrupa stercorarius). 6 (Ent; Trs; îc) ~-cu-foc Licurici (Lampyris noctiluca). 7 (Reg; fig) Fetiță. 8 (Reg; îf goande) Gângurit. 9 (Reg; îf goande) Vorbe cu care facem să râdă un bebeluș. 10 (Pfm; îe) A spune ~ge A spune fleacuri. 11 (Îae) A spune minciuni. 12 (Îe) A se ține de ~ge A face glume nepotrivite. 13 (Îae) A fi neserios. 14 (Buc; îf goandă) Goambă (1) (Blaps mortipaga). 15 (Trs; îc) Goandă de câini, Goandă câinească Musca-calului (Hipobosca equina).

gondă sf vz goandă^[1]

GOANGĂ, goange, s. f. (Popular) Insectă, gînganie. Tu ai bani... pitulați în pat, dedesubt de tot, pre blănile alea pre care umblă goangele. DUMITRIU, N. 161. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. ISPIRESCU, L. 287.

GOANGĂ ~ge f. pop. Animal nevertebrat cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu trei perechi de picioare și, de cele mai multe ori, cu aripi; insectă. * A se ține de ~ge a fi neserios; a face farse. /Onomat.

goangă f. insectă mică: bâzăitoarea bâzăe ca o goangă ISP. [Onomatopee: sunetul gâng (v. gânganie) sau gong imită bâzăitul insectelor].

gîngă f., pl. ĭ (rudă cu gînganie). Mold. sud Mare mulțime de ființe, furnicar: cîtă gîngă de oamenĭ!

goángă (oa dift.) f., pl. e (var. din gîngă, gînganie). Vest. Gînganie, insect. Goanga (Btș. Dobr.), gogorița, bordea, caŭa, buzguroĭu. V. gongărie.

goangă s. f., g.-d. art. goangei; pl. goange

goangă s. f., g.-d. art. goangei; pl. goange

goangă s. f., g.-d. art. goangei; pl. goange

GOANDĂ s. v. borză.

GOANGĂ s. v. fugău, gânganie, gâză, hexapod, insectă.

goandă s. v. BORZĂ.

goangă s. v. FUGĂU. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ.

gângă, gângi, s.f. (reg.) furnicar, mulțime de ființe.

goangă, gonji, goange, s.f. – 1. (pop.) Insectă, gânganie: „Mai demult n-o fost nici atâtea gongi de picioici...” (Fărcașa, 2013; zona Codru). 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș, 1986). – Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA), probabil din gâng, gânganie.

goangă, s.f. – 1. Nume generic pentru insecte. 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: „Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai” (Dăncuș 1986). – Formă onomatopeică (MDA).

a se ține de goange expr. 1. a face glume proaste. 2. a spune prostii / vorbe goale. 3. a spune minciuni.

goangă, goange s. f. (glum.) 1. fleac. 2. minciună.