gloso- [At: DN³ / V: glos- / E: fr glosso-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă. 3 Al limbii.

GLOSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”, „al limbii”. [Var. glos-. / < fr. glosso-, cf. gr. glossa – limbă].

GLOSO-, glos-, -glos, -glosă, -glosie, glot-, gloto-, -glot, elem.

glos- vz gloso-

-glosie² [At: DN³ / E: fr -glosie] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă.

-glot [At: DN³ / E: fr -glotte] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Limbă. 2 Vorbitor al unei limbi.

gloto- [At: DN³ / E: it glotto-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă. 3 Lingvistic.

GLOS- v. gloso-.

GLOSIE s.f. (Liv.) Limbă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”. [< fr. glossie].

-GLOT Element secund de compunere savantă cu semnificația „limbă”, „vorbitor al unei limbi”. [< fr. -glotte].

GLOTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) limbă”, „lingvistic”; gloso-; (rar) „glotal”, „(referitor la) glotă”. [< it. glotto-, cf. gr. glotta – limbă].

GLOS- elem. v. gloso-.

-GLOS elem. v. gloso-.

-GLOSĂ² elem. v. gloso-.

-GLOSIE elem. v. gloso-.

GLOT- elem. v. gloso-.

-GLOT elem. v. gloso-.

GLOTO- elem. v. gloso-.

GLOSO- „limbă, vorbire”. ◊ gr. glossa „limbă” > fr. glosso-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. gloso-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a limbii; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea forței contractile a mușchilor limbii; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze în formă de limbă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul gloselor; ~id (v. -id), adj., în formă de limbă; ~lalie (v. -lalie), s. f., vorbire neinteligibilă formată din silabe și cuvinte fără sens, întîlnită la unii alienați; ~liză (v. -liză), s. f., paralizie a limbii; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină medicală care studiază fiziologia și patologia limbii. 2. Totalitatea termenilor tehnici dintr-o disciplină; ~manie (v. -manie), s. f., 1. Tulburare obsesivă constînd în preocuparea permanentă a unor bolnavi de a-și autoexamina limba. 2. Sindrom întîlnit la unii alienați mintali, constînd în introducerea continuă de termeni inventați și de jocuri verbale în vorbire, făcînd-o ininteligibilă; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile limbii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a limbii diforme sau distruse; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a limbii; ~pteris (v. -pteris), s. m., gen de ferigă fosilă din ordinul filicalelor, caracteristică pentru flora permiană, avînd frunze mari ligulate sau lanceolate; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a limbii în faringe; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură a limbii; ~tomie (v. -tomie), s. f., amputație chirurgicală a limbii.

GLOS-, v. GLOSO-. □ ~agră (v. -agră), s. f., durere a limbii, de origine gutoasă; ~algie (v. -algie), s. f., nevralgie a limbii; sin. glosodinie; ~odinie (v. -odinie), s. f., glosalgie*.

-GLOSĂ „limbă, limbaj, vorbire”. ◊ gr. glossa „limbă” > fr. -glosse, germ. id. > rom. -glosă.

-GLOSIE „limbă, vorbire”. ◊ gr. glossa „limbă” > fr. -glossie, germ. id., it. -glossia > rom. -glosie.

-GLOT (-GLOTĂ) „limbă, vorbire, limbaj”. ◊ gr. glotta „limbă” > fr. -glotte, it. -glotta, engl. -glot > rom. -glot și -glotă.

GLOTO- „limbă, lexic, lingual”. ◊ gr. glotta „limbă” > fr. glotto-, it. id., engl. id. > rom. gloto-. □ ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., tehnică bazată pe statistica lexicală, care își propune datarea limbilor primitive; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Dialectologie*. 2. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare.