2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gloanță2 sf vz glonț

CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț.

CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț.

GLÓNTE s. n. v. glonț.

GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.

cloánță sf [At: ALECSANDRI, P. I 6 / V: cleo~ / Pl: ~țe / E: ns cf clonț] l(Pop) 1 Babă urâtă, fără dinți și rea. 2 (Pfm; îs) (Știrba) Baba ~a Personaj de basm, vrăjitoare bătrână foarte urâtă și rea. 3 (Fam; prt) Gură (1).

glonț [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 224/60 / V: glonte[1] sn, (înv) gloanță sf glia sn / Pl: gloanțe, (înv) ~uri sn, (reg) ~i sm / E: nct] 1 sn Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. 2 sn Partea dinspre vârf a unui cartuș. 3 sn (Pex) Cartuș. 4 sn Unealtă de zidărie constând dintr-o greutate de plumb atârnată de o sfoară pentru a indica direcția verticală. 5 av Extrem de repede. 6 av (Îe) A pleca (sau a se duce) ~ A pleca foarte repede. 7 (Trs; îf gloanță) Ghiulea. 8 (Bot; reg) Bulbuci (Caltha palustris). corectată

  1. glonteglonte LauraGellner

CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. (Popular). 1. Babă știrbă, rea și arțăgoasă. Cum dracul să trec prin ietacul cloanței? ALECSANDRI, T. I 52. Și tot toarce, cloanța, toarce, Din măsele clănțănind. ALECSANDRI, P. A. 37. Șoim vestit este Vîlcan. Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit, Nici de cloanțe Cătrănit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Aici e cuibarul bunicelor și cloanțelor furtunilor. SADOVEANU, M. C. 96. 2. (Familiar, disprețuitor) Gură. Ei îi trag cu cloanța... se-ncontrează cu sfînta maică. CAMILAR, N. II 405.

GLONȚ, gloanțe, s. n. (Și în forma glonte) Proiectil mic de oțel, de aramă sau de plumb, pentru pușcă, mitralieră, pistol automat și pistolet. Cotind la stînga, li se arată, ca la o bătaie de glonț, coperișul nou de tinichea al turnului strălucind în soare. CARAGIALE, P. 44. Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte. EMINESCU, N. 31. Plăieșii răspundeau cu gloanțe. NEGRUZZI, S. I 173. Vorba rea se duce ca glonțul.Glonț trasor v. trasor. Glonț dum-dum v. dum-dum. ♦ (Adverbial; pe lîngă verbe de mișcare ca: «a se duce», «a pleca» etc.) Iute, repede (ca glonțul). Face cum i-a fost porunca Și se-ntoarce glonț la stînă. IOSIF, V. 86. Mi s-a spus ceva la telefon, dar nu credeam... Mă duc să dau confirmarea știrii! Și pleacă glonț. CARAGIALE, M. 67. ◊ (Cu elipsa verbului) La cîrciumă arvuni pe Plăvița și-i bău aldămașul: cinci rachiuri unul după altul. Și glonț la tîrg. DELAVRANCEA, V. V. 137. – Pl. și: glonțuri (ALECSANDRI, S. 95), (s. m.) glonți (ALECSANDRI, P. I 4). – Variantă: glónte s. n.

CLOÁNȚĂ ~e f. pop. depr. Femeie bătrână, urâtă și răutăcioasă. ◊ Baba-~a personaj folcloric cu chip de vrăjitoare urâtă și răutăcioasă. /Din clonț

GLONȚ gloánțe n. Proiectil mic pentru armele de foc manuale. * ~ exploziv glonț care explodează când lovește ținta. ~ trasor glonț fosforescent, vizibil pe o mare parte a traiectoriei lui. [Var. glonte] /cf. ung. galacs

cloanță f. babă fără dinți, vrăjitoare bătrână: cloanța toarce din măsele clănțănind AL. [V. clonț].

glonț n. (Mold. glonte) 1. globuleț metalic de încărcat armele de foc; 2. pl. bucățele rotunde de zahăr văpsit cu cârmâz. [Ung. GALACS (cit. goloț), glonț]. ║ adv. repede ca glonțul: se duse glonț într’acolo.

cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.

glónte și glonț n., pl. numaĭ gloanțe, vechĭ și glonțurĭ (var. din grăunțe și grunț, de unde s’a făcut glonț, apoĭ glonte, după un masc. maĭ rar glonțĭ, ca munțĭ-munte. Cp. și cu glonțuros, grunțuros și cu litv. gródas față de rom. glod. D. rom. vine ung. golonc. Cp. și cu ghĭont). Plumb, goagă de plumb lungăreață care se pune în cartușu de războĭ orĭ în ghĭulea ca să lovească și să ucidă. (Unele gloanțe îs acoperite cu alt metal). Vechĭ (pl. urĭ). Ghĭulea, obuz: glonțurĭ marĭ de tunurĭ (Let. 1, 460 și 485). Adv. A te duce glonț, a te duce pușcă, drept, fără să’ntorcĭ capu. Vîrtos ca glonțu (pîne, plăcintă), prea uscată, sfarog. V. alic, crint.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe

cloánță s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe

arată toate definițiile

Intrare: cloanță
cloanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cloanță
  • cloanța
plural
  • cloanțe
  • cloanțele
genitiv-dativ singular
  • cloanțe
  • cloanței
plural
  • cloanțe
  • cloanțelor
vocativ singular
plural
gloanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gloanță
  • gloanța
plural
  • gloanțe
  • gloanțele
genitiv-dativ singular
  • gloanțe
  • gloanței
plural
  • gloanțe
  • gloanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: glonț
glonț1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glo
  • glonțul
  • glonțu‑
plural
  • gloanțe
  • gloanțele
genitiv-dativ singular
  • glo
  • glonțului
plural
  • gloanțe
  • gloanțelor
vocativ singular
plural
glonț2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glo
  • glonțul
  • glonțu‑
plural
  • glonțuri
  • glonțurile
genitiv-dativ singular
  • glo
  • glonțului
plural
  • glonțuri
  • glonțurilor
vocativ singular
plural
glonț3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glo
  • glonțul
  • glonțu‑
plural
  • glonți
  • glonții
genitiv-dativ singular
  • glo
  • glonțului
plural
  • glonți
  • glonților
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N35)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glonte
  • glontele
plural
genitiv-dativ singular
  • glonte
  • glontelui
plural
vocativ singular
plural
glianț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
gloanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gloanță
  • gloanța
plural
  • gloanțe
  • gloanțele
genitiv-dativ singular
  • gloanțe
  • gloanței
plural
  • gloanțe
  • gloanțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cloanță gloanță

  • 1. popular Babă urâtă, fără dinți, rea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cum dracul să trec prin ietacul cloanței? ALECSANDRI, T. I 52.
      surse: DLRLC
    • Și tot toarce, cloanța, toarce, Din măsele clănțănind. ALECSANDRI, P. A. 37.
      surse: DLRLC
    • Șoim vestit este Vîlcan. Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit, Nici de cloanțe Cătrănit. TEODORESCU, P. P. 554.
      surse: DLRLC
    • figurat Aici e cuibarul bunicelor și cloanțelor furtunilor. SADOVEANU, M. C. 96.
      surse: DLRLC
  • 2. familiar peiorativ Gură (considerată ca organ al vorbirii).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gură attach_file un exemplu
    exemple
    • Ei îi trag cu cloanța... se-ncontrează cu sfînta maică. CAMILAR, N. II 405.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. clonț
    surse: DEX '98 DEX '09

glonț glonte glianț gloanță

  • 1. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc.
    exemple
    • Cotind la stînga, li se arată, ca la o bătaie de glonț, coperișul nou de tinichea al turnului strălucind în soare. CARAGIALE, P. 44.
      surse: DLRLC
    • Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte. EMINESCU, N. 31.
      surse: DLRLC
    • Plăieșii răspundeau cu gloanțe. NEGRUZZI, S. I 173.
      surse: DLRLC
    • Vorba rea se duce ca glonțul.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Glonț exploziv = glonț care explodează când lovește ținta.
      surse: NODEX
    • surse: DLRLC NODEX
    • surse: DLRLC
    • 1.4. (și) adverbial Extrem de repede.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iute attach_file 4 exemple
      exemple
      • Se duce glonț.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Face cum i-a fost porunca Și se-ntoarce glonț la stînă. IOSIF, V. 86.
        surse: DLRLC
      • Mi s-a spus ceva la telefon, dar nu credeam... Mă duc să dau confirmarea știrii! Și pleacă glonț. CARAGIALE, M. 67.
        surse: DLRLC
      • (Cu elipsa verbului) La cîrciumă arvuni pe Plăvița și-i bău aldămașul: cinci rachiuri unul după altul. Și glonț la tîrg. DELAVRANCEA, V. V. 137.
        surse: DLRLC

etimologie: