ghizd sn [At: H XI, 324 / Pl: ~e, ~uri / E: ns cf vsl гизда, гиздь, гиздав] 1 (Lpl) Perete făcut din bârne, piatră, tuburi etc. cu care se căptușește o fântână pe dinăuntru. 2 Împrejmuire din piatră, de bârne etc. în jurul unei fântâni Cf știubei, bădâi. 3 (Îrg) Fântână cu ghizduri (2). 4 (Bot; reg) Culbeceasă. corectat(ă)

GHIZD, ghizduri, s. n. (Mai ales la pl.) Împrejmuire făcută din bîrne, din scînduri sau din zidărie, formînd îngrăditura unei fîntîni de la pămînt în sus; împrejmuire făcută din bîrne îmbucate la capete sau din piatră, cu care se căptușesc pe dinăuntru pereții unei fîntîni sau, mai rar, a altor construcții asemănătoare. Cumpăna coborî din nou, bălăbănindu-se, scîrțîind, pînă ce-și pocni vîrful lemnului de ghizduri. MIHALE, O. 396. Fîntîna adîncă cu ghizduri de lemn. STANCU, D. 20. Sub un nuc bătrin, o fîntînă. Lîngă ghizdurile ei începurăm a freca [hamurile] cu moloz. DELAVRANCEA, H. TUD. 50. Această temniță subterană avea o intrare pătrată, susținută de toate părțile cu ghizduri de lemn, întocmai ca ale puțurilor din cari se scoate apă. FILIMON, C. 302.

GHIZD ~uri n. 1) Împrejmuire (din piatră, din bârne etc.) a unei fântâni, de la suprafața pământului în sus; colac. 2) Căptușeală (din piatră, tuburi, bârne etc.) care formează pereții unei fântâni. /<sl. gyzda

ghizd n. 1. căptușeală de lemn pe dinăuntrul puțului; 2. colac de piatră la fântână. [Origină necunoscută].

ghizd n., pl. urĭ (vsl. gyzdŭ, podoabă). Vest. Țambre, scîndurile cu care se căptușește un puț ca să nu se surpe. – În est ghizdéle.

ghizd s. n., pl. ghizduri

ghizd s. n., pl. ghizduri

ghizd s. n., pl. ghizduri

ghizd.

GHIZD s. colac, margine, (înv. și reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fântână.)

GHIZD s. colac, margine, (înv. și reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fîntînă.)

ghizd (ghizduri), s. n. – 1. Perete cu care se căptușește o fîntînă pe dinăuntru. – 2. Plantă (Medicago falcata). Sl. gyzda „podoabă, ornament” (Cihac, II, 120; DAR). – Der. ghizdui, vb. (a întări ghizdul unui puț); ghizdei, s. n. (ghizd; plantă furajeră, Lotus corniculatus; plantă, Medicago falcata). Ghizdă, s. f. (Banat, butonieră), din sb. gizda „podoabă”, este dublet al cuvîntului anterior; der. ghizdav, adj. (frumos, elegant, drăguț), din sl. gyzdavŭ (Miklosich, Lexicon, 150), înv.; ghizdăvie, s. f. (frumusețe, eleganță).

ghizd, ghizduri, ghizde, s.n. – 1. Scândură care se bate pe pereți: „Pă dinăuntru, (coliba) e înfundată cu scânduri – ghizde” (AER, 2010: 91; Săpânța). 2. Peretele din bârne sau piatră, cu care se căptușește fântâna pe dinăuntru (Antologie, 1980). – Cf. sl. gyzda „podoabă, ornament” (Scriban, Cihac, DER, DEX, MDA).