opțiuni
  • info

2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHIONTI, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.

GHIONTI, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.

ghioldi v vz ghionti

ghionti [At: NEGRUZZI, S. I, 84 / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: ghiont] 1-2 vtr A(-și) da ghionturi. 3 vr A se lovi de cineva. 4 vt A îmboldi.

GHIONTI, ghiontesc, vb. IV. Tranz. A da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti. Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. ◊ Refl. reciproc. Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. – Variantă: ghiontui, ghiontuiesc (ISPIRESCU, U. 58), vb. IV.

GHIONTUI vb. IV v. ghionti.

A GHIONTI ~esc tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont

A SE GHIONTI mă ~esc intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont

ghiontuì v. a da ghionturi.

ghĭoldésc, V. ghĭontesc și înghĭoldesc.

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, 3 sg. ghiontește, imperf. 1 ghionteam; conj. prez. 1 sg. să ghiontesc, 3 să ghiontească

ghionti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, imperf. 3 sg. ghiontea; conj. prez. 3 să ghiontească

ghionti vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontesc, imperf. 3 sg. ghiontea; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiontească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GHIONTI vb. v. îmbrânci.

GHIONTI vb. a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) imbrînci, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~!)

Intrare: ghiontuit
ghiontuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiontuit
  • ghiontuitul
  • ghiontuitu‑
  • ghiontuită
  • ghiontuita
plural
  • ghiontuiți
  • ghiontuiții
  • ghiontuite
  • ghiontuitele
genitiv-dativ singular
  • ghiontuit
  • ghiontuitului
  • ghiontuite
  • ghiontuitei
plural
  • ghiontuiți
  • ghiontuiților
  • ghiontuite
  • ghiontuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: ghionti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghionti
  • ghiontire
  • ghiontit
  • ghiontitu‑
  • ghiontind
  • ghiontindu‑
 singular plural
  • ghiontește
  • ghiontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghiontesc
 (să)
  • ghiontesc
  • ghionteam
  • ghiontii
  • ghiontisem
a II-a (tu)
  • ghiontești
 (să)
  • ghiontești
  • ghionteai
  • ghiontiși
  • ghiontiseși
a III-a (el, ea)
  • ghiontește
 (să)
  • ghiontească
  • ghiontea
  • ghionti
  • ghiontise
plural I (noi)
  • ghiontim
 (să)
  • ghiontim
  • ghionteam
  • ghiontirăm
  • ghiontiserăm
  • ghiontisem
a II-a (voi)
  • ghiontiți
 (să)
  • ghiontiți
  • ghionteați
  • ghiontirăți
  • ghiontiserăți
  • ghiontiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghiontesc
 (să)
  • ghiontească
  • ghionteau
  • ghiontiră
  • ghiontiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghiontui
  • ghiontuire
  • ghiontuit
  • ghiontuitu‑
  • ghiontuind
  • ghiontuindu‑
 singular plural
  • ghiontuește
  • ghiontuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghiontuesc
 (să)
  • ghiontuesc
  • ghiontueam
  • ghiontuii
  • ghiontuisem
a II-a (tu)
  • ghiontuești
 (să)
  • ghiontuești
  • ghiontueai
  • ghiontuiși
  • ghiontuiseși
a III-a (el, ea)
  • ghiontuește
 (să)
  • ghiontuească
  • ghiontuea
  • ghiontui
  • ghiontuise
plural I (noi)
  • ghiontuim
 (să)
  • ghiontuim
  • ghiontueam
  • ghiontuirăm
  • ghiontuiserăm
  • ghiontuisem
a II-a (voi)
  • ghiontuiți
 (să)
  • ghiontuiți
  • ghiontueați
  • ghiontuirăți
  • ghiontuiserăți
  • ghiontuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghiontuesc
 (să)
  • ghiontuească
  • ghiontueau
  • ghiontuiră
  • ghiontuiseră
ghioldi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ghionti, ghiontescverb

  • 1. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: îmboldi îmbrânci înghionti
    • format_quote Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. DLRLC
    • format_quote Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. DLRLC
    • format_quote figurat Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. DLRLC
    • format_quote Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. DLRLC
etimologie:
  • ghiont DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.