ghiociu n. car ce se poate lungi și scurta după voie cu ajutorul unui cuiu ce trece prin furculiță și prin inimă: ghiociurile n’au loitre, sunt ușoare și îndemânatece. [Turc. GÖC, mutare].

ghioc¹ sn vz ghioci

ghioci¹ vr [At: CHEST. II, 388/22 / Pzi: 3 ~cește / E: nct] (Reg; d. tencuială sau varul de pe pereți) A se coji.

ghioci² sn [At: DAMÉ / V: ghioc / P: ghioci / Pl: ~uri / E: tc göç] 1 Căruță astfel construită încât să poată fi lungită la nevoie. 2 (Pgn) Car.

GHIOCI, ghiociuri, s. n. (Regional) Căruță (de obicei ferecată) care poate fi lungită prin mutarea cuiului care trece prin furculițele și inima ei. Cum să nu cîștige parale vătavul Dumitru cînd are așa cai, așa hamuri, așa ghiociuri! DUNĂREANU, CH. 18.

ghĭocĭ n., pl. urĭ (turc. göč, mutare, emigrare, adică „căruță de transport”). Sud. Căruță c’un singur cal întrebuințată pin porturĭ saŭ pin gărĭ la dus marfă (cereale, coloniale ș. a.). V. dicean, suĭan.

ghioc¹ (albăstrea) s. m., pl. ghioci

ghioc² (melc) s. n., pl. ghiocuri

ghioci (căruță) s. n., pl. ghiociuri

ghioci (căruță) s. n., pl. ghiociuri

ghioci s. n., pl. ghiociuri

ghioci (1 sil.)

ghioci (ghiociuri), s. n. – Căruță care poate fi lungită. Tc. göç „transport” (DAR; Lokotsch 729; Graur, GS, VI, 331). – Der. ghiociar, s. m. (căruțaș).