3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gheaur sm vz ghiaur

gheaúr (ea dift.) m. (turc. gĭaur, d. ar. kĭafur, infidel). Nume batjocuritor pe care Turciĭ îl daŭ celor de altă religiune și în special creștinilor, ca și jidănescu goĭ.

GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur.

GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur.

ghiaur, ~ă smf [At: NECULCE, ap. LET. II, 335/24 / V: gheaur[1] / P: ghia-ur / Pl: ~i, ~e / E: tc gaur „necredincios”] Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană.

  1. Este neclar dacă varianta corectă este accentuată gheaur sau gheaur (vezi și definițiile variantelor). — cata

GHIAÚR, ghiauri, s. m. (Învechit) Poreclă șovină dată în trecut de turci celor de altă religie decît cea mahomedană (în special creștinilor). Jurase... moartea ghiaurului de la Celei. GALACTION, O. I 112. Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai... El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună. COȘBUC, P. I 206. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210.

GHIAÚR ~i m. Nume batjocoritor, dat în trecut de către turci popoarelor de altă credință decât cea mahomedană (mai ales creștinilor). /<turc. gâvur

ghiaur a. și m. 1. necredincios, nume batjocoritor ce Turcii dau creștinilor: nfrunte n ziuă ghiaurele oștiri BOL. ghiaur vechiu, ghiaur hain! POP. [Turc. GHIAUR].

ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghiaúr (înv.) (ghia-) s. m., pl. ghiaúri

ghiaúr s. m. (sil. ghia-), pl. ghiaúri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ghiaúr (ghiaúri), s. m. – Creștin, necredincios (din punctul de vedere al musulmanilor). – Megl. căur. Tc. caur (Șeineanu, II, 180; Iogu, GS, IV, 384), din per. gebr „păgîn”, cf. fr. guèbre, cf. și ngr. γϰιαούρ(ις), bg. giavurin. Megl. de la var. tc. kraur. Cf. la Cervantes, Comedias y entremeses, II, 95, caur „creștin”.

Intrare: gheaur
gheaur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gheaur
gheaur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ghiaur
  • silabație: ghia-ur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghiaur
  • ghiaurul
  • ghiauru‑
plural
  • ghiauri
  • ghiaurii
genitiv-dativ singular
  • ghiaur
  • ghiaurului
plural
  • ghiauri
  • ghiaurilor
vocativ singular
  • ghiaurule
  • ghiaure
plural
  • ghiaurilor
gheaur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ghiaur gheaur

  • 1. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Jurase... moartea ghiaurului de la Celei. GALACTION, O. I 112.
      surse: DLRLC
    • Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai... El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună. COȘBUC, P. I 206.
      surse: DLRLC
    • Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210.
      surse: DLRLC

etimologie: