GERMEN, germeni, s. m. 1. Formațiune inițială în dezvoltarea ființelor vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. și adv. În germene = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

germen sm [At: MAIORESCU, CR. II, 292 / V: ~e, ~mine / E: lat germen] 1 (Șnt) Materie organică din care iese, prin dezvoltare, o ființă vie, animal, plantă Cf sămânță. 2 Ou fecundat. 3 Embrion al plantei. 4 (Fig) Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. 5-6 (Îlav) În ~e (Care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. 7 Microb.

GERMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau sămânță care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei ființe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. și adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

GERMEN, germeni, s. m. 1. (Și în forma germene) Denumire generală dată oului, sporilor sau altor corpuscule precum și semințelor capabile să dea naștere în anumite condiții de mediu unei noi ființe. Existența celulelor de infiltrație atestă prezența din ce în ce mai abundentă a germenilor inframicrobieni. NICOLAU, H. I. 49. ◊ Expr. În germene = înainte de a se dezvolta, în stadiu incipient. Să ne ascuțim necontenit vigilența revoluționară pentru a nimici în germene orice abateri de la învățătura marxist-leninistă, pentru a zdrobi orice încercare de falsificare, de vulgarizare a măreței învățături a comunismului științific. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 39. 2. Fig. Principiu, cauză, element din care se dezvoltă ceva. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au început să apară germenii unei noi orînduiri – ale orînduirii capitaliste. IST. R.P.R. 238. Om neînvățat, dar în germenul posibilităților sugrumate în el: adevărată fibră de arheolog și de artist. GALACTION, O. I 121. – Variantă: germene s. m.

GERMEN s.m. 1. Sămînță sau corpuscul care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei noi plante sau unui nou animal. ♦ Microb. 2. (Fig.) Cauză, element care dă naștere la ceva. [Var. germene s.m. / < lat. germen, cf. fr. germe].

GERMEN/GERMENE s. m. 1. sămânță, corpuscul care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei noi ființe. ♦ în ~e = în stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. 2. (fig.) principiu, cauză, element care dă naștere la ceva. (< lat. germen)

GERMEN ~i m. 1) Element (microscopic) din care se dezvoltă, în condiții prielnice, un organism nou. 2) fig. Element sau principiu care generează ceva (un fenomen, o stare etc.). * În ~ la începutul devenirii; în stadiul incipient. [Var. germene] /<lat. germen, ~inis

germen m. 1. mugure, partea semânței ce produce o plantă nouă; 2. se zice în genere de lucruri rudimentare destinate a se desvolta; 3. fig. cauză primă, principiu: germenul răului, germenul vieței.

*gérmen, gérmin și gérmine m. (lat. gérmen, gérminis. Cp. cu specimen). Embrion, punct din care se dezvoltă o vietate, o plantă. Colț, primu vîrf care răsare dintr’o sămînță. Fig. Principiŭ, izvor, origine: necurățenia e germinele boaleĭ. A fi în germine, a fi în embrion, a fi la început, în formațiune.

germene sm vz germen

germine sm vz germene

GERMENE s.m. v. germen.

germen/germene s. m., pl. germeni

germen/germene s. m. (în loc. numai germene: în ~ ), pl. germeni

!germene/germen s. m., art. germenele/germenul; pl. germeni

germene (în ~) loc. adj., loc. adv.

în germene loc. adj., loc. adv.

în germene loc. adv., loc. adj.

GERMEN s. v. embrion, izvor.

GERMEN s. 1. v. embrion. 2. (BIOL.) genotip, idiotip, plasmă germinativă.

germen s. v. EMBRION. IZVOR.

GERMEN s. 1. (BOT.) embrion, (pop.) plod. (Din ~ se formează plantula.) 2. (BIOL.) genotip, plasmă germinativă.

germen (germeni), s. m. – 1. Sămînță care dă naștere unei ființe vii. – 2. Principiu, element. Lat. germen (sec. XIX). – Der. (din fr.) germina, vb.; germinație, s. f.; germinativ, adj.; Germănar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvînt pop., pare o creație a lui Alecsandri, pe baza fr. Germinal.

GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obținute prin germinarea unor semințe comestibile, netratate chimic, în condiții stricte de igienă, comercializate în stadiul de semințe încolțite având rădăcini și lăstari abia mijiți, fără frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lăstari înverziți (în vasul în care au fost însămânțați); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de năut, de fasole mung, dar și linte sau mazăre, iar ca lăstari verzi: culturi de creson asociat cu muștar, de schinduf, de alfalfa (lucernă) și de diferite cereale, precum mei, orz, ovăz, alac; se consumă crude, în salate sau ca garnitură la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, săruri minerale și enzime. – Din fr. germes

GERMENI DE GRÂU s.m. pl. Produs alimentar rezultat prin eliminarea germenilor din boabele de grâu, înainte de măcinare; se utilizează ca atare sau măcinați, pentru producerea de pâine specială, precum și ca ingredient sau îngroșător în preparatele culinare (supe, sosuri etc.), având o mare valoare nutritivă.

GERMÉN (GERMÉNE) (< lat. germen) s. m. 1. (BIOL.) Formație inițială în dezvoltarea ființelor vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. În germene = în stadiul inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Fig. Cauză, element din care se dezvoltă ceva. 2. (FIZ.) G. de cristalizare = asociație de ioni sau particulă microscopică solidă care apar într-o soluție saturată sau într-un lichid răcit și care inițiază procesul de cristalizare.