GAL¹, gali, s. m. Persoană care făcea parte din populația vechii Galii. – Din lat. Gallus.

gal¹ sm [At: DA / Pl: ~i / E: lat Gallus] Locuitor al vechii Galii (Franța de azi).

gal² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr gal] Unitate pentru măsurarea accelerației, egală cu 1 cm pe secundă la pătrat.

GAL¹, gali, s. m. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Galii. – Din lat. Gallus.

GAL, gali, s. m. Persoană făcînd parte din populația de bază a vechii Galii. V. celt.

GAL s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a accelerației, egală cu accelerația de 1 cm pe secundă la pătrat. [< fr. gal].

GAL s. m. unitate de măsură a accelerației egală cu accelerația de 1 cm/s². (< fr. gal)

GAL¹ ~i m. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Galii. /<lat. Gallus

GAL² ~i m. fiz. Unitate de măsură a accelerației (egală cu 1 cm pe secundă la pătrat). /<fr. gal

gâl² sn [At: H VII, 231 / E: nct] (Med; reg) Anghină.

gâl¹ i [At: ALECSANDRI, T. 199 / E: fo] (Rep) (1-2) Cuvânt care imită sunetul produs de gâtlej când omul înghite repede, cu sete, cu lăcomie etc. o băutură sau când un lichid curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt).

GÎL interj. (De obicei repetat) Onomatopee care redă sunetul produs de lichide cînd curg dintr-o sticlă sau cînd cineva bea cu lăcomie. Frații beau și cinste fac... și gîl, gîl... Și iarăși gîl! COȘBUC, P. I 115. Pune plosca la gură și gîl, gîl, gîl. SEVASTOS, N. 48. Înghite Agachi... gîl... gîl... gîl. ALECSANDRI, T. 199.

GÂL interj. (se folosește, repetat, pentru a reda sunetul produs de un lichid care se varsă dintr-un vas sau care este înghițit). /Onomat.

Gali m. pl. 1. locuitorii cei vechi din Galia, de rassă celtică; 2. locuitorii moderni din țara Walles: principele Galilor.

găl-găl! int. arată sgomotul ce fac apele agitate sau lichidele curgând din sticlă.

gal s. m., pl. gali

gal s. m., pl. gali

gal (persoană, unitate de măsură) s. m., pl. gali

gâl/gâl-gâl interj.

GAL s. v. celt.

GAL s. celt.

gîl interj. – Exprimă zgomotul produs de bulbucii de apă, și mai cu seamă de un lichid care curge din sticlă. – Var. gîl-gîl. Creație expresivă, cf. fr. glouglou, slov. glg (Skok 72). – Der. gîlgîi, vb. (a țîșni, a se ivi, a îzvorî; a curge cu zgomot), der. de la gîl ca fîlfîi de la fîl; gîlgîială (var. gîlgîitură), s. f. (faptul de a gîlgîi; zgomot produs de un lichid care curge); gîlgîitor, adj. (care gîlgîie); gîlgîit, s. n. (gîlgîială); gălgară, s. f. (Trans., foc, pălălaie). Cf. și Pușcariu, Dacor., I, 82.

gâl, s.n. (reg.) Angină.