gagaku (în japoneză literal „muzică elegantă”), cea mai veche formă de muzică tradițională în Japonia. G. provine inițial (sec. 8) din unele regiuni ale Coreei, dar a înglobat ulterior și influențe ale muzicii indiene și chineze. Aceste influențe s-au perpetuat în g. și sub denumirea de „muzică de stânga” (cele coreene) și „muzică de dreapta” (cele indiene și chineze). În ciuda conservatorismului acestei muzici (care a dispărut în țările de origine), g. a adaptat gustului japonez elementele inițiale, îmbogățindu-se și cu unele creații originale. Acest ansamblu de muzici, destul de eterogene, au intrat încă de la început sub patronajul statului, reprezentațiile având loc exclusiv la curtea imperială și în principalele temple. G. cuprinde: a) ansamblul instr. denumit kangen; b) muzica de dans bugaku; c) cântece; d) muzica de ritual șintoistă. Ansamblul kangen cuprinde instr. primitive, ușor diferite pentru muzica de stânga și pentru muzica de dreapta. Ansamblul muzicii de stânga este alcătuit din sho (un fel de nai* asemănător ceng*-ului), ryu-teki (flaut), hichikiri (un fel de oboi) și trei instr. de percuție: kako, taiko și shoko. Ansamblul muzicii de drepta se deosebește de ansamblul opus prin aceea că utilizează un fl. coreean, denumit komabue, în locul fl. ryu-teki și nu face apel la sho, și, în locul instr. de percuție kako, uitlizează o tobă mare, san-no-tzusumi.În concertele g. fără dans se întâlnește biva* și koto*, ce diferă de mai perfecționatele instr. omonime actuale (inclusiv rolul lor este mai redus, servind doar la marcarea ritmului). Stilul muzical al celor două ansambluri diferă la rându-i: în muzica de stânga ryu-teki și hichikiri dețin aceeași melodie fiind acompaniate, inclusiv „armonic”, de sho, în timp ce în muzica de dreapta melodia este secondată de un fel de contrapunct. Dansul bugaku corespunde celor două categorii ale g.: cel de stânga (numit Sa-mai) și cel de dreapta (numit U-mai), diferențiate și prin costumația în care predomină culoarea roșie, respectiv verde și galbenă; în unele cazuri sunt utilizate și măștile. În reprezentațiile de bugaku, cele două feluri de dans alternează, începându-se întotdeauna cu un Sa-mai, urmat de U-mai, cel din urmă fiind considerat un „dans de răspuns”. Executat cu pași preciși și calculați, bugaku este susținut de un ritm bine marcat.