2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -âi.

cârâí [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răí, cărăí, gâ~, gărăí / Pzi: cấrâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.

CÎRÎÍ, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

cî́rîĭ, a v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.

gî́rîĭ, a v. intr. (imit. ca și cîrîĭ). Cîrîĭ. Discut tare: femeile gîrîĭaŭ (CL. 1910, 9, 983). Rîgîĭ.

rî́gîĭ și -ĭésc, a v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gârâít adj. m., pl. gârâíți; f. sg. gârâítă, pl. gârâíte

cârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrâie, imperf. 3 sg. cârâiá; conj. prez. 3 să cấrâie

cârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá

cîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. cîrîie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.

cîrîi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. CIONDĂNl. CIOROVĂI. DĂSCĂLI. PLICTISI. SÎCÎI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cârâi, cârâi I. v. r. a cicăli, a bate la cap II. v. r. a se certa

Intrare: gârâit
gârâit participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gârâit
  • gârâitul
  • gârâitu‑
  • gârâi
  • gârâita
plural
  • gârâiți
  • gârâiții
  • gârâite
  • gârâitele
genitiv-dativ singular
  • gârâit
  • gârâitului
  • gârâite
  • gârâitei
plural
  • gârâiți
  • gârâiților
  • gârâite
  • gârâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cârâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cârâi
  • cârâire
  • cârâit
  • cârâitu‑
  • cârâind
  • cârâindu‑
singular plural
  • cârâie
  • cârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiam
  • cârâii
  • cârâisem
a II-a (tu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiai
  • cârâiși
  • cârâiseși
a III-a (el, ea)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâia
  • cârâi
  • cârâise
plural I (noi)
  • cârâim
(să)
  • cârâim
  • cârâiam
  • cârâirăm
  • cârâiserăm
  • cârâisem
a II-a (voi)
  • cârâiți
(să)
  • cârâiți
  • cârâiați
  • cârâirăți
  • cârâiserăți
  • cârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâiau
  • cârâi
  • cârâiseră
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gârâi
  • gârâire
  • gârâit
  • gârâitu‑
  • gârâind
  • gârâindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâia
  • gârâi
  • gârâise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâiau
  • gârâi
  • gârâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cârâi gârâi

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chirăi attach_file 7 exemple
    exemple
    • Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204.
      surse: DLRLC
    • A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16.
      surse: DLRLC
    • Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30.
      surse: DLRLC
    • O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119.
      surse: DLRLC
    • Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Se cîrîiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72.
      surse: DLRLC
    • neobișnuit tranzitiv Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat peiorativ A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat familiar A bate la cap pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cicăli morocăni attach_file un exemplu
    exemple
    • Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127.
      surse: DLRLC
    • 3.1. reflexiv reciproc A se certa.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa attach_file 3 exemple
      exemple
      • Toată ziua se cârâie.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137.
        surse: DLRLC
      • Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: cârâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • Câr + sufix -âi.
    surse: DEX '09