găleátă f., pl. ețĭ și (vechĭ) ete (mlat. galléta, o măsură de capacitate; it. galletta, dalm. galeta, alb. galetă; vfr. jaloie, sp. galleta. D. lat. vine germ. gelte, ĭar d. rom. ung. slov. ceh. galeta, pol. gieleta, rut. géleta și gelétka). Vas făcut din doage, azĭ și de metal (căldare) de scos apă (în est cĭutură), de muls (în est doniță și șiștar), de cărat var la zidit (cĭubăr, hîrdăŭ) ș. a. Conținutu acestuĭ vas. Ploŭă cu găleata (vest), ploŭă cu cofa, torențial. Est. Vas lat oval tot din doage în care se clăteaŭ paharele la cîrcĭumă (V. găletar). Vechĭ. Măsură de capacitate p. lapte (12 ocale), p. brînză (5 ocale. Brașov), p. grîne (un sfert de fîrtaĭ) ș. a. Un bir maĭ ales pe cereale, pus întîĭa oară de Mihnea-Vodă (1577). V. ferie, ferdelă.