GĂLEATĂ s.f. (ȚR). 1. Căldare. B: Și scoaseră oroșanii doao mii de găleți de galbeni de aur. A 1717, 45^v. Și scoasără orășenii plocon 1000 de găleate de migdale. A 1750, 73^v; cf. A 1734, 27^r. // A: Și scoasără orășanii 200 de gălăți de galbeni de aur. A 1777, 17^r. 2. Dijmă în grîne. I-au adus steag de la Poartă si au adus în țară găleata. ANON. CANTAC.; cf. R. POPESCU. Etimologie: lat. galleta. Cf. mescătoare.