gânj, gânjuri, (ghinci), s.n. – (reg.) 1. Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi, 1925; Nistor, 1977). 2. Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: „De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sânjorz” (Bilțiu, 2001: 352). ♦ (top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan, 2002). – Et. nec. (DEX); din sl. *gažǐ (Cihac, cf. DER); din sl. gonži „nuia”, cf. rus. guž „nuia” (Scriban, MDA).